EXCLUSIV  Artistul vizual Cristian Sida va decora o instituție din Aubusson

Opera monumentală a unuia dintre cei mai bine cotați artiști vizuali români contemporani, timișoreanul Cristian Sida, va decora o instituție din Aubusson (n.r. localitate considerată ”capitala tapiseriei mondiale”, unde s-a realizat celebra tapiserie ”Doamna și licornul”, gazduită în prezent de Muzeul Louvre), în Franța.

Opera monumentală a unuia dintre cei mai bine cotați artiști vizuali români contemporani, timișoreanul Cristian Sida, va decora o instituție din Aubusson (n.r. localitate considerată ”capitala tapiseriei mondiale”, unde s-a realizat celebra tapiserie ”Doamna și licornul”, gazduită în prezent de Muzeul Louvre), în Franța. Lucrarea lui Cristian Sida, realizată în tehnică mixtă (acril / spray / vernis / pvc / aluminiu) acoperă unul din pereții exteriori ai Oficiului de turism din localitatea franceză amintită având 4 x 2,4 metri.  

(w670)

Această lucrare monumentală a fost realizată săptămâna aceasta, în paralel cu expoziția ”Arbres” care reunește artiști din 15 țări, inclusiv România. Primarul localității Aubusson, Michel Moine, este cel care l-a invitat pe timișorean să decoreze sediul oficiului turistic.

Vernisalul lucrării lui Cristian Sida e programat sâmbătă, în prezența oficialităților franceze și a artiștilor din toată lumea care participă la ”Cite internationale de la tapisserie”, la Aubusson.

”Pentru mine pictura este un lucru foarte serios, este un act moral, un mod de viață”, spune artistul. 

(w670)

(w670)

Cristian Sida este unul din cei în vogă artiști vizuali români contemporani, binecunoscut în străinătate.  Cu zeci de expoziții în țară și străinătate la activ, timișorean prin adopție, arădeanul Cristian Sida e, de ani buni, pe jumătate rezident în Franța unde  desfășoară proiecte artistice de anvergură. E iubit de francezi și invitat să le înfrumusețeze localitățile. Pe lângă numeroase expoziții și prezențe în galerii franceze, în urmă cu trei ani a finalizat o serie de picturi murale monumentale care împodobesc clădirile din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre / Lens.

(w670)

Doctor în arte vizuale, cu studii la Panteon Sorbonne Paris 1, Cristian Sida este conferențiar la Facultatea de Arte și Design  din cadrul Universității de Vest Timișoara. Anul trecut, artistul a fost recompensat cu „Premiul pentru pictură” al Uniunii Artiștilor Plastici din  România, în cadrul Salonului Național de Pictură, ediția 2015.

(w670)

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel