ANI dă lovitura și descoperă 10 oficiali cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese

ANI dă lovitura și descoperă 10 oficiali cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese
ANI dă lovitura și descoperă 10 oficiali cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese

Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, conflictul de interese de natură administrativă, starea de incompatibilitate sau a sesizat Comisia de disciplină, în cazul a 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

 

Aurelian Drogeanu, şef al Secţiei de Drumuri Naţionale Constanţa din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, nu poate justifica suma de 165.957 lei, reprezentând diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia. În acest caz, a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Zizi Doina Sandu, manager al Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna" Galaţi, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a aprobat şi semnat o serie de documente care au stat la baza schimbării funcţiei şi mutării în altă structură a soţului acesteia, angajat al spitalului. Astfel, soţul a fost schimbat din funcţia de referent în funcţia de economist şi a fost mutat din cadrul Serviciului Managementul Calităţii, la Serviciul resurse umane.

Georgică Alexeev, fost director al Penitenciarului Timişoara, s-a aflat în conflict de interese întrucât a participat la luarea unor decizii cu privire la o societate comercială, al cărei asociat unic este creditorul unui împrumut, pe care Alexeev l-a menţionat în declaraţia de avere completată în anul 2021.

Csaba Kiss, fost funcţionar public cu statut special în cadrul Poliţiei Capitalei s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 decembrie 2011 - 1 februarie 2021, întrucât a deţinut simultan alte funcţii în sectorul privat, aflate în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate de către acesta în calitate de funcţionar public cu statut special.

Sebastian Popescu, funcţionar public cu statut special în cadrul IGPR - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 - 29 aprilie 2021 întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată, obţinând venituri din activităţi independente/profesii libere şi comerciale.

Florian Condrat, funcţionar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 - 26 mai 2021, întrucât a deţinut simultan atât calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, cât şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.

Lucian Lotoroşanu, funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 septembrie 2020 - 2 iunie 2022, întrucât a exercitat şi alte funcţii în sectorul privat.

George Şerban Tănase, funcţionar public cu statut special în cadrul IPJ Argeş, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 - 12 octombrie 2022, întrucât simultan cu deţinerea calităţii de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare a deţinut şi funcţia de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale.

Anca Maria Cătălina Vasile, funcţionar în cadrul Primăriei Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 ianuarie 2021 - 19 decembrie 2022, întrucât în calitate de funcţionar public s-a aflat în raporturi ierarhice directe cu tatăl său, care ocupa funcţia de secretar general al comunei Manasia.

Lucian Ioan Tomi, fost funcţionar în cadrul Primăriei Comunei Chinteni, judeţul Cluj, s-a aflat în conflict de interese deoarece a semnat, în calitate de consilier la Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Chinteni, o serie de autorizaţii de construire acordate unor persoane fizice/juridice, în baza documentaţiilor tehnice elaborate de societăţi comerciale în cadrul cărora soţia sa deţinea calitatea de asociat şi administrator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel