Cercetările internaționale, studiile statistice și mărturiile supraviețuitorilor unor accidente aviatice recente conturează câteva răspunsuri, dar și o concluzie comună: Nu există un loc perfect, însă unele zone oferă șanse mai mari de supraviețuire.
Un studiu publicat de Time Magazine în 2015, pe baza datelor furnizate de Administrația Federală a Aviației (FAA), a analizat 17 accidente aviatice în Statele Unite. Rezultatul a arătat că pasagerii aflați în partea din spate a aeronavelor au avut o rată de supraviețuire mai ridicată. Statistic, zona din coada avionului a înregistrat o rată a victimelor de aproximativ 32%, comparativ cu 38–39% în partea din față sau la mijloc. Cele mai bune cifre au fost pentru scaunele de mijloc din spate, cu o rată a fatalităților de doar 28%.
Un alt factor esențial îl reprezintă apropierea de ieșirile de urgență. Conform cercetărilor realizate de University of Greenwich, pasagerii aflați la câteva rânduri distanță de o ieșire au șanse considerabil mai mari să evacueze rapid avionul. În special în cazuri de incendiu, fum sau aterizare forțată pe apă, timpul până la evacuare poate face diferența dintre viață și moarte.
Totodată, există și opinii în favoarea locurilor aflate deasupra aripilor. Această zonă este considerată structural mai solidă, iar poziționarea aproape de centrul de greutate al avionului poate oferi un avantaj în cazul unor impacturi mai controlate. Dezavantajul însă este apropierea de rezervoarele de combustibil.
Experții atrag însă atenția că fiecare accident este diferit. Unghiul prăbușirii, viteza, tipul terenului, prezența unui incendiu sau modul în care fuselajul se rupe influențează decisiv șansele de supraviețuire. Cu alte cuvinte, nu există un „loc garantat sigur”, ci doar poziții cu probabilitate mai mare de protecție.