DCNews Stiri Internațional Pompierii români desfășoară noi misiuni în Franța. Intervin la incendiile din departamentul Var

Pompierii români desfășoară noi misiuni în Franța. Intervin la incendiile din departamentul Var

Sursa Foto: X pagina lui @EmmanuelMacron

Pompierii români aflați în Franța intervin pentru stingerea mai multor focare active de incendiu din departamentul Val, alături de echipajele franceze.

Modulul naţional specializat de stingere a incendiilor de pădure continuă misiunile de protecţie în departamentul Var, Franţa, pentru identificarea şi stingerea focarelor active, pompierii români împiedicând extinderea unui incendiu în apropierea localităţii Brignoles.

"Autospecialele de stingere au fost dispuse pe aliniamentul de apărare stabilit, iar autocisterna de mare capacitate, cu un volum de 30.000 de litri, a fost amplasată la aproximativ un kilometru de dispozitivul de intervenţie, într-o poziţie care a permis alimentarea rapidă cu apă a autospecialelor, în funcţie de necesităţile operative", informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Miercuri, modulul naţional specializat de stingere a incendiilor de pădure a fost dislocat în apropierea localităţii Brignoles, în departamentul Var, pentru executarea unei misiuni de protecţie a unui ansamblu de locuinţe ameninţat de incendiul de pădure aflat în evoluţie.

Incendiul de pădure continuă să se manifeste în apropierea localităţii Brignoles, iar evoluţia acestuia este monitorizată permanent de autorităţile franceze. Modulul românesc acţionează integrat în dispozitivul operativ coordonat de acestea, îndeplinindu-şi misiunile în sectorul de responsabilitate repartizat.

"La acest moment, întregul personal şi tehnica de intervenţie sunt complet operaţionale, fiind pregătite să acţioneze în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de solicitările autorităţilor franceze", conform Agerpres.

Pompierii români, în prima linie. Lt. col. Opriș Florin: Cum arată situația din teren

DC News a discutat cu lt. col. Opriș Florin, aflat în Franța în cadrul misiunii de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetație. Întrebat care este situația din teren în acest moment, el a declarat că riscul de incendii rămâne ridicat din cauza temperaturilor ridicate, a vegetației uscate și a condițiilor meteo favorabile propagării focului.

„Situația rămâne una în dinamică. Modulul român acționează în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă. În prezent, suntem dislocați în departamentul 83 Var, în zona incendiului Ponteves, mai precis. Riscul de incendii este în continuare destul de ridicat din cauza temperaturilor mari, vegetației foarte uscate și condițiilor meteorologice favorabile propagării incendiilor.

Autoritățile franceze mențin un dispozitiv important de intervenție, iar noi acționăm în acest dispozitiv integrat. În fiecare zi avem un sector de responsabilitate repartizat și acționăm sub coordonarea autorităților franceze”, a spus lt. col. Opriș Florin.

Potrivit locotenentului, colaborarea cu autoritățile franceze este foarte bună, echipa trimisă de România este integrată zilnic în dispozitivul de intervenție și acționează sub coordonarea acestora. 

„Avem o cooperare excelentă. Sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă, coordonarea o asigură țara gazdă, deci suntem coordonați de autoritățile franceze și în fiecare zi suntem integrați în dispozitivul lor de intervenție”, a spus lt. col. Opriș Florin. 

Întrebat dacă în Franța se poate vorbi despre apariția norilor de foc, lt. col. Opriș Florin a precizat că nu are competența de a confirma existența unui astfel de fenomen.

„Nu am competență de a confirma existența unei astfel de situații. Normal, în literatura de specialitate, acestea sunt fenomene complexe, studiate și monitorizate de specialiști.

În cazul incendiilor de vegetație de foarte mare amploare există posibilitatea formării unui microclimat diferit, dar nu pot confirma și nu am competența de a confirma existența unei situații de genul ăsta”, a spus lt. col. Opriș Florin în exclusivitate pentru DC News. 

CITEȘTE TOT INTERVIUL AICI!

România prelungește misiunea pompierilor trimiși în Franța

România a prelungit cu încă două săptămâni misiunea contingentului de pompieri din Franţa în baza unei decizii luată luni de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Potrivit unui comunicat al Guvernului, ca urmare a solicitării formulate de autorităţile franceze prin activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, CNSU a aprobat, în şedinţa de luni, prelungirea cu încă două săptămâni a participării României la misiunea de sprijin pentru stingerea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier din Franţa.

"Sub coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), misiunea va continua prin înlocuirea contingentului aflat în prezent în Franţa cu un nou contingent de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), care va prelua responsabilităţile operaţionale în zonele afectate de incendii. Decizia reflectă solidaritatea României cu partenerii europeni şi angajamentul de a contribui la gestionarea situaţiilor de urgenţă în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene", se arată în comunicat.

Pompierii români vor continua să acţioneze alături de echipele internaţionale pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetaţie şi protejarea comunităţilor aflate în zonele de risc, precizează sursa citată, conform Agerpres. 

Incendiile fac ravagii în Franţa. Macron i-a mulţumit României pentru ajutor

Incendiile care fac ravagii în Franţa au pârjolit aproape 98.000 de hectare de la începutul anului şi au provocat evacuarea a 197.000 de persoane în sud-vestul ţării, a anunţat sâmbătă ministrul de Interne, Laurent Nunez, menţionând un record istoric al suprafeţelor afectate, informează AFP.

Pe teritoriul naţional, există în continuare mai multe incendii care nu sunt aduse sub control. Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a mulţumit în limba română ţării noastre pentru ajutorul trimis în lupta cu incendiile de vegetaţie. "Mulţumesc, România", a scris Emmanuel Macron pe contul său de X. 

Ce sunt „norii de foc”, fenomenul extrem de periculos provocat de incendiile din Franța și Spania

Aproape 375.000 de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor în Franța și Spania, iar pompierii se confruntă cu noi focare și cu perspectiva unui val de căldură care riscă să alimenteze incendiile. La Paris, Emmanuel Macron a convocat o ședință de urgență, iar premierul spaniol Pedro Sanchez avertizează că Peninsula Iberică resimte din plin efectele crizei climatice.

În timp ce Franța și Spania se luptă cu unele dintre cele mai grave incendii de vegetație din istoria recentă, experții avertizează asupra unui fenomen fără precedent care ar putea intensifica efectele flăcărilor: pirocumulonimbusul sau „norii de foc”, scrie The Guardian.

Incendiile de vegetație se răspândesc adesea atunci când se formează condiții calde, cu aer uscat și vânt, dar incendiile severe pot genera propriile sisteme meteorologice unice. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens sunt norii pirocumulonimbus, sau furtunile generate de foc, care sunt cea mai severă formă de nori de foc.

Ce este un „nor de foc”?

Norii pirocumulonimbus sunt nori gigantici de furtună generați de un incendiu de vegetație. Incendiile masive emit cantități mari de energie și căldură care se ridică rapid sub forma unei coloane de fum. Când coloana se ridică suficient de sus, presiunea atmosferică scăzută face ca aerul din interiorul său să se răcească, iar umiditatea se condensează și formează un nor. Astfel de nori pot genera fulgere și vânt puternic.

Dacă un incendiu de vegetație este suficient de mare și intens, coloana de fum pe care o generează poate forma un nor pirocumulonimbus, care poate atinge altitudini de 10-15 km și poate pătrunde în stratosferă. NASA îi numește „dragonii care scuipă foc”.

„Este o furtună completă care se formează în interiorul coloanei de fum a incendiului. Ajung până la aproximativ 10.000 de kilometri cubi în atmosferă, deci au un impact mare”, a explicat pentru sursa citată Rick McRae, profesor asociat la grupul de cercetare a incendiilor de vegetație de la Universitatea din New South Wales (UNSW). 

De ce sunt acești „nori de foc” atât de periculoși

Norii pirocumulonimbus pot genera vânturi care fac ca incendiile de dedesubt să se răspândească și mai repede și, uneori, generează propriile fulgere, care, la rândul lor, pot aprinde mai multe incendii la distanță.

Experții spun că rafalele de vânt mai puternice pot crea modele de incendiu mai imprevizibile și, prin urmare, pot face condițiile mai periculoase pentru pompierii care luptă cu incendiile la sol.

„Norul este o confirmare a faptului că incendiul este foarte periculos. Norul este o confirmare că oamenii trebuie evacuați”, spune McRae de la UNSW, care a lucrat ca manager senior pentru pompieri timp de 30 de ani. 

CITEȘTE ȘI: Incendiu de vegetație scăpat de sub control în Creta: Doi pompieri au murit în timpul intervenției
 

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional