Următoarea săptămână îi aparține, cu siguranță, lui Marte! De ce? Pentru că va fi implicat în multiple evenimente.
În primul rând, pe 7 august, Marte își va începe tranzitul în semnul Balanței, unde va rămâne până pe 22 septembrie. Acest tranzit ne va obliga să fim mai diplomați și să luptăm pentru dreptate.
Însă, atenție! Marte nici nu intră bine în Balanță că va face: un trigon cu Uranus, o opoziție cu Saturn retrograd, o altă opoziție cu Neptun retrograd și un trigon cu Pluto. Ceea ce înseamnă că ne vom strădui mai mult ca altădată să ne conectăm cu părți din noi pe care le respingeam.
Pe 9 august, se va petrece Luna Plină din Vărsător. Un eveniment potrivit pentru cei care vor să se elibereze. Dintr-o relație, loc de muncă, alte situații. Și o vor face prin reacții șocante.
Mercur se pregătește să își oprească retrogradarea. Deci așteptați-vă la tot soiul de încurcături!
Berbec/Ascendent în Berbec
Marte, guvernatorul tău, își va începe tranzitul în casa a șaptea. Energia și resursele tale vor fi direcționate, în mare parte, către relația de cuplu sau către a cuceri un posibil partener. Dar, știm deja că lui Marte nu îi place deloc liniștea, ci mai degrabă provocarea. Și să nu uităm de nerăbdare!
Taur/Ascendent în Taur
Luna Plină îți va activa casa carierei. Unii dintre voi vor dori o schimbare a domeniului sau chiar a locului de muncă. Sau poate vă veți da seama de cum puteți acționa astfel încât să aveți mai mult succes. Și cum stabilitatea și predictibilitatea vor lipsi în zilele ce urmează, vei fi nevoit să ieși din zona de confort deseori.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Avem vești bune! Pe ultima sută de metri, vei reuși să găsești rezolvarea unor probleme. Nu va fi precum te-ai aștepta, dar nici nu mai contează atâta timp cât scapi de o grijă. Ce-i drept, mai pot apărea unele întărzieri sau diferențe de opinie între tine și prieteni.
Rac/Ascendent în Rac
În primul rând, astrele vor viza partea financiară. Luna Plină îți va activa unele frici și vei decide să strângi buzunarul. Vor apărea discuții cu familia sau partenerul despre cum ați putea îmbunătăți bugetul comun de acum încolo.
Leu/Ascendent în Leu
Luna Plină se va petrece în casa a șaptea. Pentru unii dintre voi, se poate lăsa cu numeroase revelații pe plan relațional. Discuțiile cu partenerul sau cu persoana pe care o placi vor scoate la iveală unele adevăruri de care te-ai temut.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Marte iese din semnul tău și intră în casa a doua. Scopul tău va fi acela de a întrerupe orice risipă. De bani, de energie, de alte resurse. Dar, lui Marte îi place și ambiția, deci este posibil ca unii dintre voi să găsească noi metode de monetizare.