DCNews Lifestyle Horoscop Horoscop 2 octombrie 2025. Cheltuieli impulsive pentru o zodie

Horoscop 2 octombrie 2025. Cheltuieli impulsive pentru o zodie

Sursă foto: Freepik

Deși Mercur se va rupe de careul cu Jupiter, vom mai resimți, pentru o perioadă, efectele acestui aspect. Și cum Luna va tranzita semnul Vărsătorului, de unde va face un aspect tensionat cu Marte, este clar că vom avea tendința de a fugi de realitate și de a petrece prea mult timp în mediul online. Pur și simplu, puterea noastră de concentrare va fi inexistentă.

Horoscop 2 octombrie Berbec

Vei opune rezistență la orice propunere de schimbare a unor planuri. Și de aici s-ar putea să îți atragi unele animozități din partea apropiaților.

Horoscop 2 octombrie Taur

Va trebui să depui dublu efort pentru orice proiect de la locul de muncă. Însă nu vei primi și recunoașterea tot astăzi.

Horoscop 2 octombrie Gemeni

S-ar putea să pui prea mult preț pe ideea de dreptate. Însă, îți vei da seama până la urmă că dreptatea ta nu este una absolută.

Horoscop 2 octombrie Rac

Parcă nu mai pui la suflet ca altădată unele replici mai dure ale celor apropiați. Sau înveți să pui noi limite.

Horoscop 2 octombrie Leu

Relația cu partenerul va fi tensionată. Asta și pentru că s-ar putea să tot discuți despre problemele de la serviciu acasă.

Horoscop 2 octombrie Fecioară

Venus se apropie de conjuncția cu Nodul Sud în semnul tău. Deci nu ar strica să încerci să pui mai mult accent pe propriile nevoi.

Horoscop 2 octombrie Balanță

Câteodată, suntem surprinși de oamenii care ne ajută. Pentru că tu aveai alte așteptări, însă până la urmă nici nu mai contează.

Horoscop 2 octombrie Scorpion

Te va mâhni detașarea unor oameni. Dacă tu ești devotat sau foarte implicat, consideri că este o atitudine normală pentru toți.

Horoscop 2 octombrie Săgetător

Când îi lași pe alții să se implice în problemele tale, s-ar putea să apară unele suplimentare. Încearcă să fii mai selectiv astăzi.

Horoscop 2 octombrie Capricorn

Vei avea tendința de a face cheltuieli impulsive. De aceea, ar fi bine să te consulți cu o persoană dragă de fiecare dată.

Horoscop 2 octombrie Vărsător

Nu ai stare deloc! Și s-ar putea să îi agiți și pe ceilalți. Astrele îți recomandă să nu faci din țânțar armăsar.

Horoscop 2 octombrie Pești

Partenerul va fi acolo pentru tine. Astrele îți recomandă să lași orgoliul și să comunici cât mai deschis cu acesta.

Știri similare din categoria Horoscop Vezi toate articolele