Acuzațiile care-l vizează pe Lucian Pahonțu, directorul SPP, este promovată masiv, inclusiv pe panouri publicitare.
Articolul de presă care-l vizează pe generalul Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a căpătat proporții incredibile de rostogolire, chiar dacă a fost promovat și susținut de aripa #rezist și susținătorii politici ai USR.
Conform unei analize MediaTrust, ulterior articolelor publicate de Recorder și de Snoop, au fost publicate ”5.396 de materiale în presa online și scrisă, televiziune, radio și rețele sociale”, cu o audiență cumulată de 46,2 milioane contacte potențiale.
”Subiectul nu a atins cel mai mare volum de apariții în ziua publicării investigației Recorder. Pe 26 august au fost înregistrate 494 de materiale, iar în ziua următoare numărul acestora a crescut la 1.155. Vârful perioadei analizate a fost atins pe 28 august, cu 2.245 de materiale, reprezentând peste 40% din totalul aparițiilor monitorizate. În următoarele două zile, volumul a scăzut la 1.038 de materiale pe 29 august și 464 pe 30 august” conform analizei citate.
Citește și:
- Ce scria presa hashtag despre Lucian Pahonțu, înainte să fie lansat atacul la Nicușor Dan
- Ieri Lia Savonea, astăzi Lucian Pahonțu, două "anchete" Recorder la fix: Coincidențe sau timing perfect?
- Adevărul despre Pahonțu, din documente și mărturii. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Revoluție și mineriade
În acest context, postul de televiziune România TV a arătat, astăzi, cum a ajuns să fie promovată masiv ancheta de presă care-l vizează pe generalul Lucian Pahonțu. Articolul era promovat chiar pe un panou publicitar, la Piața Unirii, după cum arată captura video.
În final, rămâne întrebarea: care este scopul? Am înțeles, jurnaliștii care trăiesc din sponsorizări ale oamenilor care susțin presa au publicat o anchetă. O parte politică și intens implicată în manifestări sociale a luat-o ca atare și rostogolit-o în diverse bule. Dar sunt șase zile de când a fost publicată, de ce încă mai este relevant să fie rostogolită cât mai mult în spațiul public? Este, în definitiv, un articol de presă. Unii pot fi de acord cu el, alții nu. Îl citesc și trec mai departe. De ce, după șase zile, chiar trebuie să licăre în ochii bucureștenilor? În ce scop?