Noua lege ANI a trecut miercuri de votul Senatului, dar cu scandal. Întrebarea care i-a frământat pe senatori: Care este diferența dintre concubină și amantă?
Senatul a adoptat, astăzi, propunerea legislativă privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Proiectul a fost adoptat cu amendamentele PSD şi AUR, contestate de USR, care i-ar fi vizat şi pe liderul USR, Dominic Fritz, primarul Timişoarei, şi, respectiv, pe partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru. Vezi mai mult AICI.
Nu s-a lăsat fără scandal. Senatorii au fost încurcați de amendamentul AUR la Legea ANI. Potrivit Antena 3 CNN, în Comisia juridică, Daniel Fenechiu a întrebat dacă noua Lege ANI care prevede că și partenerele demnitarilor trebuie să depună declarații de avere și de interese chiar dacă nu sunt căsătoriți, se aplică și cuplurilor de același sex și, în acest caz, cine și cum verifică existența relației. Reprezentantul ANI ar fi răspuns că nu are mecanisme ca să facă astfel de controale.
Ce se întâmplă în situația în care un demnitar are două iubite într-un an? Senator AUR: Nu sunt vizate amantele
Nelămuririle senatorilor nu s-au oprit aici. Senator USR Ștefan Pălărie a întrebat ce se întâmplă în situația în care un demnitar are două iubite într-un an, care dintre ele depune declarația?
„Dacă o persoană obligată prin lege să depună o declarație de avere petrece primele 6 luni într-o relație conjugală cu o persoană și 6 luni cu o altă persoană, cine are obligația să depună declarație de avere și de interese? E ca la nebuni”, a spus Ștefan Pălărie.
În cele din urmă, senatorul AUR Nicolae Vlahu și-a liniștit colegii spunând că amendamentul nu vizează „amantele”, ci doar concubinele.
„Cred că puteți să-i asigurați pe toți cei interesați că nu sunt vizate amantele, pentru că nu sunt relații asemănătoare acelora dintre soți. Relațiile de conviețuire sunt cele care seamănă cu relațiile dintre soți. Dacă conviețuiesc împreună înseamnă că desfășoară relații asemănătoare acelora dintre soți. Prin conviețuire, prin concubinaj”, a susținut Vlahu.
Ce prevede amendamentul AUR
Amendamentul AUR spune că „soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi cu Preşedintele României, cu deputaţii, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului prevăzuţi la art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, cu şeful Cancelariei Prim-ministrului, cu secretarul general şi cu secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, cu secretarii de stat, cu subsecretarii de stat, precum şi cu asimilaţii acestora din cadrul Guvernului, ministerelor şi altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, cu consilierii de stat din cadrul Cancelariei Prim-ministrului, are obligaţia de a completa şi depune declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, în aceleaşi termene şi condiţii prevăzute (...)”.
Legea ANI se aplică și cuplurilor de același sex?
Precizăm că în Comisia juridică de la Senat, liberalul Daniel Fenechiu a spus că această expresie „relații asemănătoare acelora dintre soți” poate include și cuplurile de același sex, întrucât homosexualitatea nu mai este ilegală în România din 2001, deși căsătoria între persoanele de același sex rămâne în continuare nepermisă.
Ulterior, în plenul Senatului, Cristina Dumitrescu, senatoare AUR, a declarat: "Ați mai ridicat și o falsă problemă cu privire la partenerii de același sex. În România nu este recunoscut așa ceva, tăiem de pe listă și asta. Noi încă suntem o țară creștină în care familia e formată dintr-un bărbat și o femeie. Dacă nu era bun amendamentul nostru, azi doamna Grădinaru și-ar mai fi făcut publică declarația de avere și în ce calitate și-a făcut publică această declarație?".
Precizăm că la finalul dezbaterilor, Legea a fost adoptată de Senat cu 104 voturi „pentru”, opt împotrivă şi şapte abţineri. Cei de la USR, PNL, dar și o senatoare din grupul PACE, au susținut că acest proiect de lege este neconstituțional. PNL a anunțat că va ataca noua Lege ANI la Curtea Constituțională a României.
Totuși, care e diferența dintre amantă și concubină?
Diferența dintre amantă și concubină ține mai ales de natura relației și de statutul ei.
Amanta este o femeie cu care cineva are o relație romantică sau sexuală în afara unei căsătorii sau a unei relații oficiale. Cuvântul are adesea o conotație de infidelitate.
Concubina este o femeie care trăiește cu un bărbat într-o relație de cuplu stabilă, ca o familie, fără să fie căsătoriți legal. În ultimii ani, în România, concubinajul a devenit o modalitate răspândită de conviețuire, fiind preferată în detrimentul căsătoriei, în special datorită faptului că partenerii pot conviețui împreună fără a fi nevoiți să își asume responsabilitățile specifice instituției căsătoriei.
Ce drepturi și ce obligații au concubinele
În România nu există o lege a concubinajului și nici un statut juridic general pentru concubini. La acest moment, singura formă de coabitare reglementată și recunoscută de sistemul nostru juridic este căsătoria dintre două persoane de sex diferit, fiind prohibită în mod expres la art. 277 alin. (1) din Codul civil căsătoria dintre persoanele de același sex.
Cu toate acestea, concubinajul intră sub protecția juridică a art. 26 din Constituția României, precum și a art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, în cadrul cărora se conferă dreptul oricăror persoane de a le fi respectată viața intimă, familială și privată de către autoritățile publice. Consecința care derivă este aceea că, deși nu putem discuta despre un regim special al raporturilor patrimoniale dintre concubini, acestora le va fi aplicabil regimul patrimonial de drept comun, astfel încât concubinii vor avea anumite drepturi și obligații unul față de celalalt.
În cazul concubinilor, aceștia nu au aceleași drepturi și obligații ca soții. Concubinii nu moștenesc automat averea unul de la celălalt, iar bunurile nu devin comune doar pentru că au locuit împreună. Potrivit avocat.net, singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune este atunci când ambii concubini au participat la dobândirea unui anumit bun, adică dacă cei doi cumpără, spre exemplu, un apartament împreună, fiecare va fi proprietar asupra acelui apartament proporțional cu contribuția acestuia la prețul de cumpărare.
Totodată, potrivit Codului civil, concubinii nu pot adopta, întrucât "două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție" (art. 462). Copiii născuți în urma relațiilor de concubinaj au aceleași drepturi ca și copiii născuți în urma unei căsătorii.