Alegeri FRF. Burleanu, contracandidat. Preferatul ”Generației de Aur”

Mandatul lui Răzvan Burleanu la şefia FRF se apropie de final, iar actualul preşedinte ar putea avea un contracandidat de top la alegerile de anul viitor.

Cei mai mulţi dintre oamenii de fotbal îl recomandă pe Ionuţ Lupescu, în prezent director tehnic la UEFA, scrie Digi Sport. Acesta are toate atuurile pentru a se impune: deţine experienţa necesară, are o filosofie despre fotbal cu influenţe germanice şi pare departe de orice cerc de interese.

"În momentul ăsta, susţin Generaţia de Aur, dar nu ştiu cine va candida. Personal mi-aş dori ca Ionuţ Lupescu să vină. El se gândeşte la asta, eu am stat de vorbă cu el", a spus Piţurcă, care a primit imediat răspunsul de la cel supranumit "Kaiserul": "Mă flatează şi mă bucură asemenea declaraţii. Înseamnă că nu am trecut degeaba prin FRF acum 6-7 ani. Probabil am făcut lucruri bune".

Fostele legende sunt indecise asupra candidatului pe care-l vor susţine. Florin Prunea e momentan singurul component al Generaţiei de Aur tentat să intre în luptă. Marcel Puşcaş, Victoraş Iacob, Cristian Balaj şi Ciprian Marica sunt alţi posibili candidaţi, mai informează sursa citată.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy