Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat pentru acestă vară aproximativ 3,6 milioane de înnoptări în structurile clasificate pe litoral. Cheltuiala medie a unui turist pe litoral a fost de 180-200 lei/zi, doar pentru cazare şi masă, adică în total 720 milioane lei (160 milioane de euro) lăsaţi de români doar în structurile clasificate.
"Pe lângă aceştia, estimăm că turiştii cazaţi la negru au cheltuit cel putin 500 milioane lei, respectiv 110 milioane euro", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR. Astfel, suma cheltuit de români pe litoral se ridică la aproximativ 270 de milioane de euro.
Bineînțeles că și numărul de turiști a crescut cu aproape 15% față de anul trecut, de la 736.000 la aproximativ 850.000. În staţiunile româneşti au ajuns şi turişti străini, aproximativ 38.000, în urcare cu 30% faţă de 2011.
"Pe de altă parte, evaziunea fiscală este în floare pe litoral. Turiştii se cazează la negru, în unităţi de cazare nedeclarate, care nu plătesc taxe şi impozite, făcând astfel concurenţă neloială unităţilor clasificate", a mai spus Răducan. Totuși încasările hotelierilor și propietarilor de cluburi au fost cu 15 până la 20 de procente mai mari decât anul trecut. cu toate acestea profiturile sunt mici, lucrul acesta datorându-se majorărilor semnificative.
O altă caracteristică a acestui sezon este că a crescut ponderea rezervărilor pe internet în defavoarea pachetelor vândute prin agenţiile de turism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu