Actorul Horia Şerbănescu, cunoscut pentru rolurile sale de comedie şi de teatru de revistă, a murit duminică, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unei lungi suferinţe provocate de o boală cronică, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Bogdan Opriţa a declarat că actorul suferea de o boală cronică în stadiu terminal, fără a da alte detalii.
Trupul neînsufleţit al lui Horia Şerbănescu va fi depus luni în foaierul Teatrului "Constantin Tănase" din Capitală, actorul urmând să fie înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu.
A format cupluri artistice cu Emil Popescu, dar şi cu Radu Zaharescu, alături de care a cunoscut succesul în teatrul de revistă, la "Cărăbuşul" lui Constantin Tănase. Tot alături de Radu Zaharescu a format unul dintre cuplurile artistice cele mai cerute în momentele difuzate de Televiziunea Română.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu