Activitatea pe Aeroportul din Timişoara a fost reluată

Activitatea Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, perturbată, vineri dimineaţă, din cauza ceţii, a revenit la normal în jurul orei 11.00, în total fiind afectate 24 de curse care trebuiau să aterizeze sau să decoleze de pe aeroport, întârzierile ajungând şi la cinci ore.

Putătorul de cuvânt al Aeropotului Internaţional Timişoara, Nicoleta Trifan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că activitatea a fost reluată în jurul orei 11.00, după ce ceaţa de pe pistă s-a ridicat. Potrivit acesteia, în total au fost afectate 24 de curse aeriene, care trebuiau să decoleze sau să aterizeze pe Aeroportul din Timişoara.  Potrivit informaţiilor de pe site-ul aeroportului, au fost afectate 13 curse care trebuiau să plece către Bergamo (două curse), Bucureşti, Dusseldorf, Roma, Stuttgart, Florenţa, Verona, Bari, Atena, Munchen, Veneţia şi Ancona. De asemenea, au fost afectate şi 11 curse care trebuiau să ajungă pe Aeroportul din Timişoara de la Bucureşti (două curse), Cernăuţi, Lvov, Chişinău, Sibiu, Odessa, Bacău, Craiova, Iaşi şi Cluj.

Trifan a precizat că cea mai mare întârziere, de aproximativ cinci ore, o înregistrează o aeronavă care trebuia să decoleze la ora 6.30, cu destinaţia Bergamo şi care va pleca în jurul orei 11.30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel