€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Accident rutier grav în județul Timiș

Un tânăr de 29 de ani și-a pierdut viața, joi seară, după ce a intrat cu mașina pe contrasens, pe DN7 Timișoara - Arad. Tânărul a lovit o autoutilitară în care se aflau cinci persoane, șoferul acesteia fiind grav rănit și transportat la spital cu un elicopter SMURD, conform Gandul. Autor: Diana Mandache Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș, Ionuț Bocancea, a declarat că joi seară, pe drumul național Timișoara - Arad, la kilometrul șapte, în apropierea localității Sânandrei, un autoturism marca Volkswagen Golf a intrat pe contrasens și a izbit din lateral o autoutilitară care circula regulamentar. ”Șoferul de 29 de ani al unui autoturism Volkswagen, care circula de la Timișoara spre Arad, a intrat pe contrasens și a izbit lateral o autoutilitară, care circula regulamentar din sens opus și în care se aflau cinci persoane. În urma impactului, cele doua mașini au părăsit partea carosabilâ, iar șoferul autoturismului a decedat pe loc, fiind nevoie de descarcerare pentru a-i scoate trupul dintre fiare”, a declarat Ionuț Bocancea. Potrivit aceleiasi surse, șoferul autoutilitarei a fost și el grav rănit, fiind transportat la Spitalul Județean Timișoara cu un elicopter SMURD. ”Ceilalți pasageri ai autoutilitarei au răni ușoare, însă au fost și ei transportați la spital cu cele trei ambulanțe sosite la fața locului”, a mai declarat ionut Bocancea. Sursa citată a mai spus că drumul național Timișoara - Arad a fost blocat aproximativ o oră din cauza accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close