Recursul lui Bercea Mondial, respins de Curtea de Apel Craiova

bercea mondial
bercea mondial

Interlopul Bercea Mondial rămâne încarcerat, după ce Curtea de Apel Craiova a respins, miercuri, recursul la decizia Tribunalului Olt de arestare preventivă pentru 29 de zile, acesta fiind acuzat de tentativă de omor.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova consideră recursul lui Bercea Mondial nefondat şi îl obligă pe acesta la plata cheltuielilor de judecată. Bercea Mondial este acuzat de tentativă de omor, după ce săptămâna trecută l-ar fi înjunghiat pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, de 17 ani, unul dintre nepoţii săi.

Ionuţ Anghel şi-a schimbat, miercuri, declaraţia, şi a susţinut că de fapt a fost înjunghiat de un văr, şi nu de unchiul său, aşa cum a spus iniţial. Mercedes susţine că prima declaraţie ar fi făcut-o sub efectul anesteziei. Ionuţ Anghel, zis Mercedes, a fost dus, în noaptea de joi spre vineri, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a SJU Craiova, după ce ar fi fost înjunghiat de două ori de unchiul său, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Tribunalul Olt a admis, duminică seara, cererea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Sandu Anghel. Conflictele în familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au început în vara anului trecut, în urma unor neînţelegeri privind achiziţionarea unui imobil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel