Valeriu Gheorghiță a luat o decizie cu privire la doza trei de vaccin

Foto Pexels
Foto Pexels

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a fost întrebat dacă se va vaccina cu doza trei. 

„În Statele Unite, propunerea este, într-adevăr, ca la cel puțin opt luni de la schema inițială să se administreze această doză de rapel. Proiectul nostru este să avem cel puțin șase luni de la schema inițială, asta înseamnă că ne dorim ca, la sfârșit de septembrie, foarte probabil, să începem și noi administrarea dozei, începând cu aceleași categorii care au fost inclusive inițial în campania de vaccinare, practic personal medical, persoane vulnerabile și, ulterior, restul populației”, a spus Valeriu Gheorghiță, joi seară, la Antena 3. 

Întrebat, ulterior, de Sabina Iosub dacă va face doza trei, Valeriu Gheorghiță a răspuns astfel: „Cu siguranță, da! Da, pentru că, în fața variantei Delta, vedem că lucrurile sunt greu de anticipat.”

Aproape 13.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Aproape 13.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

12.996 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total, 5.161.459 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, 5.033.534 dintre aceștia având schema completă.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor, joi, la ora 17.00, situația vaccinărilor în România este următoarea: numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 9.640.934.

Au fost utilizate 7.506.408 doze Pfizer BioNTech, 731.137 de doze Moderna, 849.100 de doze AstraZeneca și 554.059 de doze Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost patru reacții comune și minore la vaccinare.

În ceea ce privește numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 16.938 de reacții comune și minore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel