Vaccinare. Campanie contra, urmărită din Guvern. Colegiul Medicilor, SEMNAL CLAR

Peste zece mii de persoane s-au îmbolnăvit de rujeolă, iar 37 au murit. Majoritatea sunt copii. Cu toate acestea sunt dați bani grei pentru a promova campania împotriva vaccinării. Ministerul Sănătății, susținut de Colegiul Medicilor din România, urmărește identificarea panourilor publicitarea care încurajează nevaccinarea. 

”Colegiul Medicilor din România este alături de ministrul Sănătății pentru eliminarea panourilor publicitare împotriva vaccinării Colegiul Medicilor din România susține acțiunea ministrului Sănătății, Florian Bodog, pentru identificarea panourilor publicitare care promovează nevaccinarea. CMR și-a exprimat de fiecare dată opinia privind necesitatea vaccinării populației, fiind totodată unul dintre inițiatorii legii vaccinării. Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase, a dus la creşterea substanţială a speranţei de viaţă. În fiecare an circa 3 milioane de vieţi sunt salvate prin vaccinare. CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă şi a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecţioase grave. În România înregistrăm o scadere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, scădere care nu a putut fi atenuată chiar şi în condiţiile în care ne aflăm în plină epidemie de rujeolă, boala prevenibilă prin vaccinare. Peste 10.000 de persoane, în mare majoritate copii, s-au îmbolnăvit, iar 37 au decedat. Dintre cazurile înregistrate, 99% nu erau vaccinate sau erau vaccinate incomplet.” transmite Colegiul Medicilor din România, într-un comunicar de presă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel