EXCLUSIV  Trofeul Carpați: Naționala României, pregătită să facă spectacol la Brăila

Perioada 31 mai-2 iunie programează cea de a 51-a ediție a Trofeului Carpați la handbal feminin. Turneul va avea loc la Brăila și va consemna revenirea suedezului Tomas Ryde pe banca tehnică a naționalei României după trei ani de zile.

Brăila va găzdui la finalul acestei săptămâni o nouă ediție Trofeul Carpați după 41 de ani! Pe lângă naționala de senioare a României, la turneu vor mai participa Japonia, formație care a învins Muntenegru la precedentul Campionat Mondial și a remizat cu Brazilia și Olanda, Angola, cea mai puternică echipă din Africa, dar și echipa secundă a României, formată din jucătoare tinere.

Tomas Ryde va reveni pe banca României după o pauză de trei ani de zile. Suedezul a preluat naționala feminină de la Martin Ambros și este cel care a condus România spre ultima mare performanață: bronzul mondial, în 2015. Diferența față de acum trei ani este că Tomas Ryde nu se va putea baza, la acest momentan, pe Cristina Neagu, accidentată la Campionatul European de anul trecut.

Sunt bucuros să mă întorc, am găsit o atitudine bună și multă energie la fete. Pentru jucătoare este final de sezon, sunt obosite, dar au avut o atitudine bună. Îmi doresc să jucăm bine, să dezvoltăm lucruri noi, cum ar fi ca Laura Pristăvița, Gabriela Perianu, Cristina Laslo să înceapă mai multe acțiuni și să ia inițiativa sau relația dintre apărare și portari. Desigur, îmi doresc să câștigăm meciurile, dar nu vreau să vorbesc despre asta. Suntem fără Cristina Neagu, dar și fără Eliza Buceschi, vreau ca jucătoare noi să preia inițiativa și să aibă încredere când joacă pentru echipa națională. Este o onoare să joci pentru echipa națională, dar uneori e și o mare presiune. Angola și Japonia au stiluri de joc diferite, dar trebuie să jucăm și cu astfel de echipe. Știm ce joacă Franța, Danemarca, Norvegia, avem nevoie să întâlnim și alt tip de echipe în perspectiva Campionatului Mondial." ne-a spus Tomas Ryde, antrenorul principal al României.

Una din surprizele pe care Tomas Ryde le-a pregătit este convocarea Alinei Vătu, jucătoare legitimată chiar la HC Dunărea Brăila. Golghetera campionatului în sezonul recent încheiat consideră că prezența la echipa națională este rodul muncii sale și totodată un vis devenit realitate.

„Am muncit mult, am încercat să dau tot ce pot și am reușit să îmi îndeplinesc un vis: să am un campionat foarte bun și, cred eu, convocarea la echipa națională este rodul muncii mele. Mă bucur pentru această convocare. Le cunosc pe fete din campionat, totul este bine, este frumos, ne înțelegem și sper să avem o comunicare cât mai bună în relațiile de joc. Pot să spun că mă bucur că Trofeul Carpați se organizează la Brăila, este ca o a doua casă pentru mine, sunt de șase ani aici. Sper să vină cât mai mulți suporteri să ne încurajeze și să câștigăm acest trofeu. Meciurile de la Trofeul Carpați ne vor ajuta pentru ceea ce urmează, toate echipele au un stil de joc diferit. Antrenamentele se desfășoară cu zâmbetul pe buze, este cel mai bine așa, faci altfel sportul, îl faci de plăcere. Întâlnirea cu Tomas Ryde a fost foarte bună, avem o comunicare bună cu dânsul și sperăm să fie din ce în ce mai bună. E un an important pentru noi, e un an preolimpic, ne dorim să ajugem la Olimpiadă și sperăm ca visul nostru să devină realitate", ne-a declarat Alina Vătu.

Crina Pintea a ajuns în cantonamentul naționalei din postura de campioană a Europei. Cel mai bun pivot de la precedentul Campionat European a câștigat recent Liga Campionilor cu Gyor și a și fost selectată în echipa ideală a competiției. Crina n-a avut timp de respiro după cel mai bun sezon al său din carieră și s-a alăturat colegelor sale de la națională pentru Trofeul Carpați.

Sunt optimistă, ca de obicei. Am venit să ne pregătim, să jucăm, să ne simțim bine împreună. E o săptămână în care ne putem pregăti puțin mai relaxate, să zic așa. Pentru unele fete, Tomas este nou, sunt noi strategii, dar am fost foarte concentrate și atente la ceea ce ne-a spus să facem și cred că suntem pe drumul cel bun. Orice meci ne ajută, sunt bine venite astfel de meciuri, cu Angola sau Japonia, pentru a vedea unde suntem, ce avem de pregătit și să învățăm din greșeli. Am avut probleme cu Angola în trecut, Japonia acum doi ani a jucat bine cu Olanda, le puteau scoate de la Campionatul Mondial, dar nu asta e important. Important este să ne facem noi cât mai bine treaba, să jucăm relaxat, să jucăm bine, să fim concentrate pe ceea ce avem de făcut. Nu vreau să fiu considerată vedeta lotului, eu de fiecare dată îmi fac treaba cu maximă seriozitate, mi s-au întâmplat lucruri frumoase, mă bucur de ele, dar atât. Îmi doresc foarte mult ajung la Olimpiadă, mi-am dorit mereu. Până atunci însă vom avea foarte multe meciuri de pregătire, de calificare, Campionatul Mondial și apoi ne vom putea gândi la Olimpiadă" este de părere și  Crina Pintea.

Lotul României - Trofeul Carpați:


Portari: Yuliya Dumanska (SCM Râmnicu Vâlcea), Denisa Dedu (Siofok), Ana Maria Măzăreanu (Gloria Bistrița)
Extreme stânga: Alina Vătu (HC Dunărea Brăila), Cristina Florica (SCM Râmnicu Vâlcea), Ana Maria Tănăsie (SCM Craiova)
Interi stânga: Gabriela Perianu (Siofok), Andreea Adespii (SCM Râmnicu Vâlcea), Claudia Constantinescu (CSM București)
Centri: Mădălina Zamfirescu (Debrecen), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Cristina Laslo (Buducnost)
Interi dreapta: Daria Bucur (Corona Brașov), Anca Polocoșer (Minaur Baia Mare), Alina Ilie (Gloria Buzău)
Extreme dreapta: Ionela Leuștean (Activ Plopeni), Aneta Udriștioiu (CSM București), Sonia Seraficeanu (Minaur Baia Mare)
Pivoți: Crinea Pintea (ETO Gyor), Raluca Băcăoanu (SCM Râmnicu Vâlcea), Lorena Ostase (CSM Slatina)

Programul Trofeului Carpați de la Brăila:


31 mai, ora 15:00 – Japonia-Angola
31 mai, ora 17:30 – România A-România B
1 iunie, ora 15:00 – România B-Angola
1 iunie, ora 17:30 – România A-Japonia
2 iunie, ora 15:00 – România B-Japonia
2 iunie, ora 17:30 – România A-Angola

Biletele pentru Trofeul Carpați sunt disponibile pe site-ul Federației Române de Handbal: www.frh.ro/bilete. Acestea sunt disponibile atât pentru fiecare zi în parte, la prețul de 15 lei, dar și sub forma unui abonament pentru toate cele trei zile, la 40 de lei.

Citește și:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel