€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Handbal feminin. CSM București a învins Borussia Dortmund, în Liga Campionilor. Cristina Neagu, în mare formă
Autor: Dan Carp

cristina-neagu--votata-in-echipa-ideala-a-ligii-campionilor_05063100 În timp ce toată lumea se uita la finala Cupei Mondiale la fotbal, CSM Bucureşti reușit o performanță uriașă la handbal feminin. A învins campioana Ligii Campionilor, Vipers Kristiansand
 

Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a învins cu emoţii echipa germană BV Borussia 09 Dortmund, în ciuda scorului final, 33-29 (16-14), sâmbătă seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'',...

Campioana României nu a reuşit să păstreze pe tabelă o diferenţă proporţională cu valoarea celor două echipe, însă a obţinut o victorie importantă.

După zece minute echilibrate, CSMB s-a desprins la 10-4, după şase goluri consecutive. CSM a avut şi 11-5, dar pe final Borussia a redus din diferenţă, scorul la pauză fiind 16-14.

n partea secundă, tigroaicele şi-au mărit din nou avantajul la cinci goluri, 20-15, 21-16, dar în min. 57 ecartul era de doar un gol, 29-28. Câteva erori ale oaspetelor au făcut ca finalul să fie mai liniştit pentru echipa antrenată de Adrian Vasile, care a câştigat cu 33-29.

Cristina Neagu a fost cea mai bună jucătoare a echipei bucureştene, cu 11 goluri marcate. Au mai înscris Siraba Dembele Pavlovic 6 goluri, Elizabeth Omoregie 7, Carmen Martin 3, Samara Da Silva Vieira 1, Ema Ramusovic 2, Emilie Hegh Arntzen 2, Yvette Broch 1. Jelena Grubisic a parat 6 şuturi, iar Marie Davidsen 4.

Pentru Borussia au punctat Merel Freriks 5 goluri, Laura van der Heijden 3, Frida Namo Roenning 5, Mia Zschocke 5, Amelie Berger 6, Jacqueline Moreno 2, Mie Sophie Sando 2, Tessa van Zijl 1.

Yara ten Holte a apărat 10 şuturi (24,39%).

Au arbitrat portughezele Marta şi Vania Sa, iar delegat EHF a fost sârboaica Tatjana Medved, relatează Agerpres.


Clasamentul grupei "A" a CSM București, din Liga Campionilor


1. Rostov Don 16 puncte (11 jocuri)
1. Team Esbjerg 15 p (9 j)
3. FTC-Rail Cargo Hungaria 15 p (9 j)
4. CSM Bucureşti 12 p (11 j)
5. Brest Bretagne Handball 10 p (9 j)
6. BV Borussia 09 Dortmund 9 p (11 j)
7. Buducnost BEMAX 2 p (11 j)
8. Podravka Vegeta Koprivnica 2 p (9 j)

În alt meci jucat sâmbătă, Rostov pe Don a dispus de Buducnost cu 30-20. Duminică vor avea loc partidele Podravka - Brest Bretagne Handball şi Team Esbjerg - FTC-Rail Cargo Hungaria.

CSM va juca următorul meci pe 6 februarie, tot la Bucureşti, cu Podravka.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close