Tomas Ryde (CSM Bucureşti) - Vreau să avem o comunicare foarte deschisă

Suedezul Tomas Ryde, care va pregăti în paralel CSM Bucureşti şi naţionala feminină a României, a declarat cu prilejul primului antrenament al echipei bucureştene că îşi doreşte în primul rând o comunicare foarte deschisă între jucătoare, staff-ul tehnic şi Vlad Enăchescu, coordonatorul secţiilor de handbal.

După o pauză de trei ani din antrenorat, Tomas Ryde, 59 ani, a acceptat o provocare dificilă, de a califica România la JO 2020 şi de a readuce CSM Bucureşti în elita europeană, adică în Final Four-ul Ligii Campionilor.

Am ajuns la Bucureşti vinerea trecută. Săptămâna asta vom lucra la cultura şi valorile echipei. Nu vom vorbi mult de obiective, vrem să câştigăm, să le atingem, dar nu există garanţii că poţi câştiga mereu. Ştim că avem o echipă bună, aşa că trebuie să facem o echipă. E o echipă nouă şi avem multe jucătoare noi, puternice, cu multă experienţă. Ca fiinţe umane, ne folosim de experienţă pentru a ne da seama cum să rezolvăm problemele din viitor. Vom discuta cum ne vom comporta împreună. Vor exista nişte condiţii din cartea de joc. Condiţii de conduită, profesionale despre mâncare, despre somn, sosirea la timp la antrenamente, pregătirea la antrenamente. Lucruri care sunt foarte bune într-o anumită manieră, a declarat tehnicianul suedez înaintea primului antrenament cu CSM Bucureşti la Sala Polivalentă.

Ryde a explicat că interul stâng Cristina Neagu, a suferit o inflamaţie la genunchiul operat şi va mai avea nevoie de 4-6 săptămâni pentru recuperare. Norvegianca Nora Mork, care s-a confruntat de asemenea cu o accidentare gravă la genunchi în 2018, va urma un program special de prevenire a leziunilor, în timp ce pivotul Dragan Cvijic îşi continuă recuperarea, revenirea ei fiind aşteptată în această toamnă.

Mesajul meu către fete va fi să aibă grijă una de alta, despre ce se va întâmpla la noua echipă. Prima fază e ca prima lor zi la şcoală. când trebuie să joace împreună, dar nu se pot juca împreună şi trebuie să realizeze lucruri bune. Faza a doua este că este foarte greu la Bucureşti, dar nu înţelegem limba. Nu ştiu cum să mă comport în oraş, nu ştiu unde să găsesc locuri de parcare şi chestii de genul ăsta. Şi vom vorbi despre ce avem de făcut în faza a treia şi a patra, la nivelul de performanţă. Voi vorbi despre valori, voi transmite un mesaj clar şi indiferent că e vorba de mine sau de colegii mei, ori Vlad Enăchescu, sper să avem o comunicare foarte deschisă. Am spus mereu. Dacă nu avem asta, e imposibil să învingi, a declarat Tomas Ryde, care a condus România la medalia de bronz la CM 2015 în primul său mandat (2015-2016).

Lotul CSM Bucureşti pentru noul sezon:
Portari - Jelena Grubisic, Denisa Dedu, Mădălina Ion;
Iulia Curea, Itana Grbic, Bianca Marin, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Linnea Torstensson, Claudia Constantinescu, Andrea Lekic, Elizabeth Omoregie, Nora Mork, Andrea Klikovac, Carmen Martin, Laura Moisa (Chiper), Dragana Cvijic, Crina Pintea, Ştefania Jipa.

Staful tehnic şi medical:
Tomas Ryde (antrenor principal), Adrian Vasile (antrenor secund), Goran Lars Lindsgard (antrenor cu portarii), Dragoş Luscan (preparator fizic), Florin Oancea (medic), Aureliana Gurău şi Radu Şuţă (maseuri).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel