€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641

Urmărește dezbaterea live

 

Titularizare 2025: Notele la proba scrisă au fost publicate. Ce trebuie să știi despre contestații

profesor_90454700 Foto: Freepik
 

Rezultatele inițiale ale probei scrise din cadrul concursului național de titularizare din acest an au fost publicate. Candidații vor putea consulta notele obținute atât la sediile inspectoratelor școlare...

Update: Ministerul Educației a publicat sinteza rezultatelor examenului național de titularizare 2025, după prima afișare. Din totalul celor 39.737 de candidați cu drept de participare, s-au prezentat la probă 34.172 de candidați, ceea ce reprezintă o rată de prezență de 86%. Dintre aceștia, 2.965 de candidați s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie, 2.806 invocând motive personale, iar 159 motive medicale. Alți 26 de candidați au fost eliminați din examen, 24 dintre aceștia pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Au fost transmise spre evaluare 31.181 de lucrări, iar dintre acestea, 38 au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice. În total, au fost evaluate digitalizat 31.143 de lucrări, dintre care 5.797 au aparținut candidaților din promoția curentă.

Din totalul celor 31.143 de candidați care au primit note, 13.553 au obținut note peste 7, ceea ce corespunde unui procent de 43,52%, în creștere ușoară față de sesiunea precedentă din 2024, când procentul a fost de 41,9%. Dintre aceștia, 41 de candidați au reușit să obțină nota maximă, 10. În ceea ce privește candidații din promoția curentă, 40,11% au obținut note peste 7, adică 2.325 de persoane.

Un număr de 11.324 de candidați, reprezentând 36,36% din totalul celor notați, au obținut note între 5 și 6,99, interval care permite participarea la ocuparea posturilor pe perioadă determinată. Din această categorie, 2.061 de candidați, respectiv 35,55%, provin din seria curentă de absolvenți.

 

Știrea inițială

Cei care consideră că au fost nedreptățiți pot depune contestații începând chiar de astăzi, până la ora 21:00, precum și mâine, 23 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi transmise fie în format fizic, direct la sediul inspectoratelor școlare, fie electronic, la adresele comunicate de fiecare inspectorat în parte. Conform Ministerului Educației, „rezultatele la proba scrisă a concursului de Titularizare vor fi afişate marţi la sediile Inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat”.

Pentru a obține un post de titular, adică angajare pe perioadă nedeterminată, este necesară obținerea unei note de minimum 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă sau la proba practică, în profilul postului vizat. În cazul în care candidatul dorește angajarea pe o perioadă determinată (suplinire), este suficientă obținerea notei minime de 5 la ambele probe.

Proba scrisă a fost organizată pe 15 iulie și s-a desfășurat simultan în 121 de centre de din întreaga țară, incluzând toate cele 41 de județe și municipiul București. Repartizarea disciplinelor în centrele de a fost stabilită de inspectoratele școlare, care au publicat informațiile relevante pe site-urile proprii.

La această probă au avut dreptul să participe doar candidații care au promovat anterior inspecțiile speciale la clasă sau probele practice, cu o notă de minimum 5. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Educației, „în această situație sunt peste 39.700 de candidați, dintre care peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență, universitare de masterat sau ai departamentelor pentru pregătirea personalului didactic din promoția curentă”. De asemenea, se precizează că „inițial, s-au înscris peste 41.300 candidați, dintre care peste 7.700 de absolvenți (...) din promoția curentă. În perioada de înscriere, candidații au avut posibilitatea de a depune sau transmite dosare de înscriere în mai multe județe”.

Cele mai solicitate discipline la proba scrisă din acest an au fost: învățământul preșcolar cu predare în limba română, cu peste 8.300 de candidați, învățământul primar în limba română, cu peste 6.100 de candidați, educație fizică și sport, cu peste 3.600, limba și literatura română, cu peste 2.300 și limba engleză, cu peste 2.000 de candidați.

Corectarea lucrărilor scrise este realizată printr-un sistem digitalizat, în centre de evaluare organizate la nivel național, pe fiecare disciplină în parte. Această metodă modernă urmărește să asigure transparență și obiectivitate în procesul de notare.

După soluționarea contestațiilor, rezultatele finale ale examenului de titularizare vor fi afișate miercuri, 30 iulie, atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe site-ul oficial titularizare.edu.ro.

Etapa finală a procesului o reprezintă repartizarea candidaților, în ordinea descrescătoare a mediilor finale, pe posturile didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Această repartizare se va realiza în cadrul ședințelor publice organizate de inspectoratele școlare în perioada 31 iulie – 1 august.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close