Streinu-Cercel, mesaj FERM: "Când vine leul și rage, celelalte animăluțe fug"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” a vorbit despre rata de mortalitate din primele opt luni ale anului, mai scăzută decât dea din 2019. 

Adrian Streinu-Cercel a comentat informația potrivit căreia în primele opt luni din anul 2020 au fost înregistrate mai puține decese decât în perioada similară din 2019.

„Se știe că atunci când intră un microorganism nou în funcție, celelalte microorganisme se cam ascund”, a subliniat medicul, în direct la B1 TV.

Cum se explică asta

„Putem să discutăm un pic și despre subiectul acesta, în contextul în care noi suntem în plină pandemie în momentul de față. Se știe că atunci când intră un microorganism nou în funcție, celelalte microorganisme se cam ascund. Se întâmplă exact după modelul când vine leul și rage, celelalte animăluțe fug și se ascund. Așa s-a întâmplat și acum, dar să știți că asta este doar de etapă pentru că au reînceput să apară. Au reînceput să apară rinovirusurile, au reînceput să apară adenovirusurile, așa că nu trebuie să sperăm că această situație se va menține în continuare, mai ales că ne așteaptă un sezon gripal, care bate la ușă, și evident că se vor schimba mult lucrurile din acest punct de vedere”, a completat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel