Cele mai citite

Strategia greșită a României în Relația cu SUA: Tudor Curtifan, radiografie după rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului

Curtifan
Curtifan

Tudor Curtifan, redactor șef Defense România, a precizat că România trebuie să găsească anumite canale de comunicare cu noua generație de politicieni democrați, care ar putea câștiga alegerile din SUA peste doi ani.

Având în vedere rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, reprezentate de o înfrângere pentru Partidul Republican, Tudor Curtifan a precizat că vor exista în principal schimbări de ordin intern, însă s-ar putea să existe implicații și pentru România.

„Vor exista cu siguranță implicații după alegerile din SUA. În primul rând, vor fi de ordin politic intern, dar asta nu înseamnă că srutinul nu va avea un impact și în România, mai ales în contextul în care democrații vor controla ambele camere și comisiile cu o majoritate confortabilă. În continuare, administrația Trump va avea atributul principal de decizie, dar vor exista blocaje!

Practic, Congresul poate interveni pe diferite chestii care interesează direct, inclusiv bugetul apărării și modul în care va fi finanțată prezența militară americană în Europa - marea miză a României”, a spus Tudor Curtifan.

Tudor Curtifan: „România nu are canale de dialog la nivel foarte înalt”

Redactorul-șef Defense România a mai precizat că a sosit momentul ca România să caute canale de comunicare atât cu politicienii republicani, cât și cu noua generație de politicieni democrați.

„Cred că, pentru România, provocarea va fi să identificăm canale de dialog pentru a putea avea conexiuni nu doar cu republicanii, ci și cu noua generație de democrați. Sunt convins că, dacă democrații vor câștiga în 2028, lucrurile nu se vor schimba și nu ne vom întoarce la perioada Joe Biden și relația cu Europa de atunci.

Nu, dimpotrivă! Va continua aceeași politică de împingere a Europei spre o autonomie mult mai mare. Noi suntem singurul stat din Flancul Estic ce nu a avut canale de dialog, directe, la nivel foarte înalt. Polonia, de exemplu, a avut o relație mult mai conectată. Poate e cazul să începem să schimbăm și strategiile”, a spus, la Realitatea Plus, în emisiunea Nicoletei Cone, Tudor Curtifan, redactor-șef Defense România.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→
• acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close