Sporuri pentru angajaţi: Veşti bune pentru cei din Cultură

Vești bune pentru lucrătorii din domeniul culturii, după ce regulamentul-cadru pentru acordarea sporurilor a fost aprobat.

În ședința de guvern de astăzi, 24 mai 2018, Executivul a adoptat Hotărârea pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „CULTURĂ", se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.

Adoptarea acestui regulament-cadru reprezintă o primă confirmare a faptului că măsurile pe care conducerea Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN) și le-a asumat în ultimele zile, în cadrul întâlnirilor care au avut loc între aceasta și organizațiile sindicale din domeniul culturii, vor fi îndeplinite.

Proiectul cuprinde reglementări privind stabilirea locurilor de muncă considerate periculoase, stabilirea categoriilor de personal care pot beneficia de sporul pentru condiţii de muncă, mărimea concretă a acestui spor, precum şi condiţiile de acordare a acestuia.

Sporul pentru condiţii de muncă se acordă cu titlu de compensare materială a riscurilor la care persoanele vizate se supun prin desfăşurarea activităţii în altfel de condiţii decât cele prezumate a ocroti sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a angajaţilor. Aceste condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare se stabilesc şi sunt recunoscute potrivit buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă respective, se mai arată în document.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel