Simularea la nivel psihic, soluția pregătirii unui copil pentru un viitor imprevizibil

simulare_verbala
simulare_verbala

Simularea la nivel psihic sau știința întrebărilor va pregăti un copil să facă față provocărilor diverse pe care un viitor imprevizibil i le va așterne în cale, consideră Ion-Ovidiu Pânișoară, profesor universitar, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

În momentul în care o persoană devine părinte, întreg procesul educațional al micuțului din familie devine o prioritate destul de complexă. Astfel, un părinte responsabil știe că trebuie să-și pregătească copilul cât mai bine pentru a răzbi în viață, să-i consolideze comportamentul pe care-l va afișa ca adult, să-i imprime încredere în faptele și deciziile sale din viitor.

Nu puțini sunt acei părinți, care din dorința de a-și pregăti copilul cât mai bine pentru a face față cu succes provocărilor de tot tipul pe care viitorul i le rezervă, aleg să devină fie superprotectivi, încercând să înlăture ei toate piedicile care ar putea sta în evoluția copilului, fie consideră că micuțul va învăța cel mai bine prin propria experiență (și ca atare îl lasă să învețe “pe propria piele” cum să se descurce), susține profesorul Ion-Ovidiu Pânișoară.

Acesta consideră că niciuna dintre variante nu este ”extrem de pozitivă”, prima pentru că acel copil nu ”va avea flexibilitatea necesară pentru a se adapta, pentru a se construi pe sine ori de câte ori viața i-o va cere”, iar cea de-a doua variantă, când nu va exista niciun ”sprijin” din partea vreunui părinte, va alimenta o anumită insecuritate afectivă la copil.

Ori, în această situație, profesorul Ion-Ovidiu Pânișoară dă șanse de reușită tehnicilor de simulare (directă/fizică sau mentală atunci când suportul fizic nu este posibil), chiar dacă este mult mai greu să simulezi în mod direct, fizic o situație pe care se dorește ca micuțul să o traverseze.

”În acest caz soluția este simularea la nivel psihic, prin întrebări care să-l pună în ipostaza de a se pune în situație”, deoarece un părinte nu va sta întotdeauna în apropierea copilului ca un barometru al nivelului la care a ajuns versus gestionarea unei situații problematice, afirmă Pânișoară.

În acest caz, întrebările bine puse oferă informații prețioase privitoare la gradul de pregătire a unui  copil capabil să facă față unei anumite situații, iar ulterior, micuții pot fi învățați și ei să își pună astfel de întrebări, explică profesorul, precizând că se poate pleca de la clasicele întebări  “unde?” “cine?” “ce?” “cum?” “de ce?”, adaptate la concret.

Rezultatul se va materializa într-un copil fericit nu doar pentru că va reuși singur în tot ceea ce-și propune, ci și un copil echilibrat intelectual și emoțional, pentru că părintele îi e aproape.

Citește mai multe pe performante.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel