SCM Râmnicu Vâlcea vrea să păstreze Supercupa României

SCM Râmnicu Vâlcea, deţinătoarea Supercupei României la handbal feminin, doreşte să păstreze trofeul şi după meciul cu CSM Bucureşti, de duminică 25 august, de la Braşov, deşi tigroaicele sunt considerate favorite.

Pentru Râmnicu Vâlcea cu siguranţă e important, pentru că suntem câştigătorii acestui trofeu şi vom face tot ce este posibil pentru a-l păstra. Desigur că nu va fi deloc uşor, CSM Bucureşti beneficiază de un lot extrem de valoros, a investit mult. Anul trecut nu cred că le-a picat prea bine înfrângerea cu noi şi cu siguranţă vor face tot ce este posibil pentru a-şi lua revanşa. Pleacă cu prima şansă datorită faptului că au investit foarte mult, însă nici sezonul trecut nimeni nu ne dădea vreo şansă, a declarat antrenor campioanei-surpriză SCM Râmnicu Vâlcea, Florentin Pera, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Toată lumea aşteaptă acest meci, nu ştiu dacă e vorba de revanşă, cât de faptul că fiecare îşi doreşte să arate că e mai bun. Inclusiv în oraş, toată lumea vorbeşte despre asta. Am ajuns să cred că majoritatea oamenilor sunt de părere că poţi să pierzi cu oricine, dar nu cu CSM. De la CSM nu ne e teamă de nimeni, ne e teamă de noi. Suntem bătăioase, eu cred că atmosfera îşi va spune cuvântul, pentru că avem o atmosferă plăcută şi cred că lucrul ăsta ne va ajuta foarte mult, a declarat, la rândul său, centrul Mădălina Zamfirescu.
 
Meciul din Supercupă a devenit subiect tabu pentru Mădălina Zamfirescu li prietenele sale care joacă la CSM Bucureşti: Încercăm să evităm subiectul ăsta, pentru că suntem prietene înainte de rivale şi încercăm să-l evităm. Cel puţin până duminică, nu vorbim despre asta.
 
Echipa vâlceană se aşteaptă să fie susţinută de o galerie importantă la Braşov.

Cu siguranţă sala va fi plină, o să vedeţi. Eu simt pulsul din Vâlcea, toată lumea vrea să vină la meci. Ar trebui să fie o sală de zece mii de locuri să poată să ajungă toţi vâlcenii la meci. Primim foarte multe telefoane, în jumătate de oră toate biletele s-au dat, a comentat Florentin Pera.

Cred că va fi o sală plină şi abia aştept. Sunt conştientă că oamenii de aici vor fi foarte mulţi alături de noi, a menţionat şi Mădălina Zamfirescu.

Supercupa României la handbal feminin se va disputa duminică 25 august, la Braşov, de la ora 17:30, între campioana SCM Râmnicu Vâlcea şi deţinătoarea Cupei României, CSM Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel