Referendum familie. Dragnea: Nu o să am mulţi prieteni în Europa

Rodica Mitu / 08 sep 2017 / 21:05

Organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul introduceri noţiunii de familie tradiţională, va avea loc la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a declarat Liviu Dragnea, lider al PSD.

A adăugat că nu va mai avea, în urma acestuia, 'prea mulţi' prieteni în Europa, nici măcar în rândurile familiei socialiştilor europeni.

"Acum urmează să se programeze votul final în Senat pentru legea de modificare a Constituţiei, după care o să organizăm referendumul, cred că la sfârşit de octombrie, început de noiembrie. Nu mai târziu, pentru că am vrea să fim cât mai mulţi prezenţi la acel referendum, indiferent cum o să votăm.

Cred că este o chestiune de profunzime uriaşă în societatea românească. Nu o să am mulţi prieteni în Europa, nici măcar în partidul meu, al socialiştilor europeni, dar pentru mine asta nu e o negociere, cu toate riscurile. (...) Măcar aici poate avem dreptul să ne spunem un punct de vedere, măcar aici, unde ţine de crezul nostru, şi de viaţa noastră şi de modul cum vrem să le gestionăm. Măcar aici poate suntem lăsaţi", a declarat Dragnea în judeţul Bistriţa, potrivit Agerpres.

[citeste si]