Prinţul Harry a sosit la Kiev, joi, 23 aprilie, într-o vizită surpriză, urmând să petreacă două zile în Ucraina.
Prințul Harry a declarat, joi, că se bucură să se întoarcă în Ucraina după o vizită supriză la Kiev, potrivit presei internaționale.
Ducele de Sussex s-a întors în Ucraina, îndemnând lumea să nu piardă din vedere problemele pe care le are, în continuare, țara aflată în război de peste patru ani.
El efectuează o vizită neanunțată la Kiev de două zile, într-un moment în care centrul preocupărilor internaționale s-a mutat asupra războiului din Iran.
Joi dimineață, la gara din Kiev, Ducele de Sussex a coborât dintr-un tren de noapte din Polonia pentru a le reaminti liderilor mondiali miza conflictului din Ucraina în lupta sa îndelungată împotriva agresiunii rusești, scrie ITV News.
BREAKING: Prince Harry has arrived in Ukraine for an unannounced visit to Kyiv. pic.twitter.com/evFmkuPQS6
— Chris Ship (@chrisshipitv) April 23, 2026
„Este bine să fiu din nou în Ucraina”, a spus Prințul Harry la sosirea în capitala Ucrainei.
El a declarat pentru ITV News că dorește „să le reamintească oamenilor de acasă și din întreaga lume cu ce se confruntă Ucraina și să sprijine oamenii și partenerii care fac o muncă extraordinară în fiecare oră a fiecărei zile, în condiții incredibil de dificile”.
Harry a efectuat mai multe vizite surpriză în Ucraina, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de militarii care luptă împotriva invaziei ruse din 2022.
Anul trecut, el a vizitat, în luna aprilie, împerună cu soţia sa, Meghan Markle, un centru de reeducare a militarilor răniţi din Liov.
În această vizită de două zile, el urmează să viziteze Halo Trust, o organizaţie de caritate de deminare, care era susţinută de către mama sa, prinţesa Diana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci