EXCLUSIV  Părintele Dumitru Stăniloae, dezamăgit profund de Arsenie Boca. Dan Ciachir, curiozități interesante din biografia unui viitor sfânt

Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a prezentat, în exclusivitate la DC News, câteva date din biografia unui viitor sfânt - Arsenie Boca.
Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a prezentat, în exclusivitate la DC News, câteva date din biografia unui viitor sfânt - Arsenie Boca.

Scriitorul și publicistul Dan Ciachir a prezentat, în exclusivitate la DC News, câteva date extrem de interesante din biografia unui viitor sfânt - Arsenie Boca.

”Există astăzi în Calendarul nostru ortodox un număr de 152 de sfinţi români; şapte dintre aceştia au fost canonizaţi în anul 1955, în plin regim comunist, iar ceilalţi 145, după prăbuşirea dictaturii atee. Toate aceste canonizări au produs, cum era şi firesc, bucurie şi entuziasm între credincioşi. 

În curând, Sfântul Sinod al Bisericii naţionale va mai canoniza zece sfinţi români. Între aceştia se află şi numele lui Arsenie Boca (1910-1989), care are numeroşi simpatizanţi în popor, dar – m-am convins de lucrul acesta – nu trezeşte sentimente de evlavie în rândul clerului, mai cu seamă al celui monahal din care a făcut parte şi el.

Iată câteva amănunte dintr-o biografie mirobolantă, şi citez la început dintr-un volum de convorbiri purtate cu fostul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală1:

„Eu am fost martor, de mai multe ori, la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu, cel care a fost, după Codreanu şi după Sima, conducătorii Mişcării Legionare, şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu noua societate (când au ieşit şi versurile «Căpitane, nu fi trist,/ Garda merge înainte/ Prin Partidul Comunist», n.n.). Eu am asistat la convorbirile de pe malul lacului (Bâlea, n.n.) ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania, care veneau să organizeze Rezistenţa românească. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu, cel care a scris, de curând, o carte, şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. Nu. El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi.”

Însă un alt mitropolit, fost chiriarh al Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, Bartolomeu Anania, este de altă părere, potrivit unei declaraţii date în stare de arest:

„În vacanţa de vară, am vizitat Mânăstirea Bistriţa, unde le-am reîntâlnit pe studentele Olga Glejaru, Xenia Dâmboviceanu, Gabriela Eusebia Păun, anturajul mai numărând pe legionara Olga Gologan, stareţa mânăstirii, şi pe legionarul preot-călugăr Boca Arsenie, pe care atunci l-am cunoscut”2.

Afirmaţia legată de Arsenie Boca legionar este reiterată în volumul din care am citat de alte două ori. Şi tot aici, la pagina 216, găsim următoarea afirmaţie: „La scurtă vreme, arsenistele din jurul ei (al unei stareţe, n.n.) au sfârşit prin a părăsi monahismul, decepţionate fiind de echivocurile morale ale lui Arsenie Boca, ce devenise preot la mânăstirea de călugăriţe Prislop, condusă de stareţa Zamfira”.

Lidia Stăniloae, fiica Părintelui Dumitru Stăniloae, în volumul său de amintiri3, se opreşte pe câteva pagini asupra rupturii dintre marele teolog şi Arsenie Boca. Totul a pornit de la faptul că Arsenie Boca voia să întemeieze o mânăstire de călugăriţe la Prislop, în Transilvania, însă Părintele Stăniloae era de cu totul altă părere: „Părinte, fă o mânăstire de călugări. Ar fi foarte bine-venită acolo. Adună câţiva tineri buni, serioşi, întemeiaţi acolo o mânăstire cu activitate duhovnicească, cu slujbe, predici, educaţie religioasă. Oamenii au nevoie de aşa ceva. Legaţi-o şi de o activitate intelectuală, pe lângă cea pastorală. Sigur se găsesc călugări care vor să se dedice studiului...” 

„Părintele Arsenie – spune Lidia Stăniloae – nu a mai revenit niciodată la noi. Nici măcar atunci când mânăstirea de maici a fost desfiinţată şi el s-a stabilit împreună cu maica Zamfira la Bucureşti, în casa părinţilor ei. L-am întâlnit odată pe stradă: civil, fără barbă, nu mai avea nici rasa albă care îi dădea prestanţă. Dacă n-ar fi fost acel chip cu trăsături prelungi, energice, caracteristice, nu l-aş mai fi recunoscut.” Iată alineatul concluziv al memorialistei:

„Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de faţă la aceste împrejurări, că tata a ţinut mult la Părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menţinut în limitele îndatoririlor de mai sus, încadrându-se strict în concepţiile şi prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi ale tradiţiei monahale. Şi a aşteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a religiozităţii populare în acest cadru bine conturat. Dar, de la un anumit moment, când Părintele Arsenie a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relaţiile dintre ei s-au răcit: tata nu i-a mai aprobat felul de viaţă, iar Părintele Arsenie n-a vrut să accepte critica şi observaţiile tatei. Iar sentimentele tatei în urma acestei îndepărtări se pot descrie prin doar două cuvinte: dezamăgire profundă.” 

S-ar cuveni ca paginile Lidiei Stăniloae, ce redau fidel părerea marelui nostru teolog despre Arsenie Boca, să fie citite şi de Comisia de specialitate privind canonizările, condusă de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Muscelului şi Argeşului. Trecut între sfinţi, Arsenie Boca ar fi al doilea sfânt contemporan din Sinaxarul nostru, făcând astfel pandant copleşitoarei figuri ascetice şi duhovniceşti a Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul, care a trăit în aceeaşi perioadă (1913-1960); o comparaţie zdrobitoare. Preasfinţitul Episcop Timotei a editat un strălucit album consacrat prezenţei noastre bisericeşti la Sfintele Locuri. Există în acest album câteva fotografii cu peştera locuită de Cuviosul Ioan Iacob în care se urca pe o scară verticală. Cu riscul de a părea demagog, aş compara această peşteră săpată în piatră cu locuinţa din Bucureşti a lui Arsenie Boca. De altfel, au fost publicate fotografii cu un Arsenie Boca în sacou, fără barbă, plimbându-se pe străzile Capitalei... 

Revin la cartea Mitropolitului Antonie pentru a reproduce câteva rânduri care îi definesc personalitatea:

„Atunci l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, atunci am avut revelaţia omului care era, revelaţia psihologului, a profetului, chiar dacă nu un profet în accepţiunea biblică a cuvântului, dar un om care, folosindu-se de mijloacele psihologiei, putea, dintr-un răspuns la o întrebare a sa, să deducă mai mult decât voia cel care dădea răspunsul, încât întrebarea pe care ţi-o punea el după aceea se părea că era profetică, dar de fapt era dedusă din răspunsul celui cu care stătea de vorbă.”

Metoda aceasta pare mai degrabă legată de maieutica lui Socrate decât de Pateric şi de scrierile Sfinţilor Părinţi”, a scris publicistul Dan Ciachir.

1. Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală, Convorbiri cu Carmen Dumitriu şi Dragoş Şeuleanu, Editura Cum, Bucureşti, 1999.

2. Valeriu Anania, Procesele-verbale de interogatoriu (iunie 1958 – mai 1959), ediţie critică şi prefaţă de Aurel Sasu, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2017.

3. Lidia Ionescu-Stăniloae, Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy