EXCLUSIV  Ordonanță militară, fază de TOT RÂSUL pentru vârstnici

Ordonanța militară prin care este permisă circulația persoanelor de peste 65 ani doar între orele 11.00 - 13.00 creează și faze de tot râsul.

La un supermarket din Buzău nu s-a permis accesul unei persoane care părea de peste 65 ani. ”Am vrut să intru în magazin să-mi fac cumpărăturile și nu m-au lăsat sa intru! Mi-au zis că am peste 65 ani. I-am întrebat de unde știu ei vârsta mea?! O țineau pe a lor, că nu am voie să intru. Dar eu am voie să intru pentru că nu am împlinit 65 ani... Mai sunt câteva luni până la aniversare”, ne-a povestit femeia care a mers la cumpărături. Până la urmă, pensionara a mers la alt magazin care i-a permis accesul.

”Nu am vrut să le arăt buletinul! M-am simțit jignită pentru modul în care am fost tratată”, ne-a mai zis femeia.

Așadar... este o situație aberantă: dacă ai peste 65 ani trebuie să îți faci cumpărăturile doar între 13.00 - 14.00. Dacă ai 64 ani și 11 luni... ai voie să ieși afară la orice oră.

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive:

a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie;

d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel