Publicat pe 30 Ian 2025 Ministrul Energiei: Justiția a respins cererea Greenpeace de suspendare a lucrărilor pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră
Publicat pe 29 Ian 2025 Mircea Badea demontează informația că „șoferii drogați pot scăpa fără dosar penal” după decizia ÎCCJ
Publicat pe 29 Ian 2025 Procurorul general al României s-a întâlnit cu omologul olandez, pe tema furtului obiectelor de patrimoniu din tezaurul dacic
Publicat pe 29 Ian 2025 Politicienii români, declarații "halucinante" după furtul tezaurului dacic. Elena Cristian: Olandezii se uită la noi cum s-au uitat și la Schengen
Publicat pe 29 Ian 2025 Manevra prin care reprezentantul unei firme de pază şi-ar fi însuşit 5,5 milioane de lei. A fost arestat
Publicat pe 28 Ian 2025 CCR: Prevederile contravenționale din Legea energiei electrice și a gazelor naturale sunt neconstituţionale
Publicat pe 28 Ian 2025 Controversă cu prescripţia penală pentru infracțiunile în formă continuată. Modificare după decizia ÎCCJ
Publicat pe 28 Ian 2025 Tudorel Toader: 15 ani am fost în Comisia de la Veneția. Nimeni nu mai răstoarnă decizia CCR
Publicat pe 28 Ian 2025 Pescuit ilegal în Delta Dunării. S-au găsit nu mai puțin de 900 de kilograme de pește - VIDEO
Publicat pe 27 Ian 2025 ICCJ: În cazul infracțiunii de camătă, confiscarea specială se aplică doar asupra dobânzii obținute, nu și banilor dați cu dobândă
Publicat pe 27 Ian 2025 Tudorel Toader, despre opinia Comisiei de la Veneția: „Statul român trebuie să explice motivele anulării alegerilor”
Publicat pe 27 Ian 2025 ICCJ, decizie de ultimă oră în materia conducerii sub influența substanțelor psihoactive
Publicat pe 27 Ian 2025 Aurul dacic a fost scos din ţară fără o hotărâre de Guvern. Dosar penal la Parchet
Publicat pe 27 Ian 2025 DNA, val de acuzații pe numele lui Vlad Oprea: are 5 zile termen să-și plătească libertatea - 600.000 lei. Are interzis în Primăria Sinaia și să mai fie edil
Publicat pe 27 Ian 2025 Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, acuzat că a luat mită de la Nordis, și-ar fi cumpărat un CASTEL în Franța. Ce scrie presa franceză despre proprietarii Lapouble
Publicat pe 27 Ian 2025 ”Dreptate, domnule Cazanciuc, faceți dreptate!”. Robert Cazanciuc începe o nouă ”revoluție” din mijlocul avocaților strânși la Timișoara
Publicat pe 27 Ian 2025 Caz macabru în Giurgiu. Bărbat, arestat preventiv pentru omor, după ce a anunțat poliția că și-a găsit soția moartă
Publicat pe 25 Ian 2025 Jandarmii încep să dea amenzi protestatarilor din Piaţa Victoriei de pe 24 ianuarie
Publicat pe 25 Ian 2025 Parchetul General s-a autosesizat după jaful de la Muzeul Drents. S-a deschis dosar penal
Publicat pe 25 Ian 2025 Aproximativ 65.000 de țigarete, confiscate de Poliția de Frontieră. Unde erau ascunse - VIDEO
Publicat pe 23 Ian 2025 Decizia procurorilor în cazul lui Vlad Oprea, primarul din Sinaia, acuzat că a luat mită un "munte" de bani de la Nordis
Publicat pe 23 Ian 2025 Chirieac arată amploarea corupției din România, după ce primarul din Sinaia ar fi primit mită de la patronul Nordis
Publicat pe 23 Ian 2025 Gelu Voican Voiculescu, primele declarații la ieșirea de la audieri: Minerii s-au simțit datori să sară în ajutor. Au venit abia pe 14 iunie
Publicat pe 22 Ian 2025 Primarul din Sinaia ar fi primit 238.000 de euro mită de la Nordis/ Update: Ar fi fost chemată Ambulanța la domiciliul edilului
Publicat pe 22 Ian 2025 O primărie din Brașov ar fi acordat ajutoare sociale în schimbul voturilor. Doi suspecți au fost reținuți
Publicat pe 17 Ian 2025 Decizia ÎCCJ la recursul lui Călin Georgescu în dosarul alegerilor prezidențiale
Publicat pe 17 Ian 2025 ”Procurorul lui Kovesi” din Ungaria, acuzat de procurorii lui Orban de un prejudiciu de 35.000 de dolari. Prima reacție
Publicat pe 17 Ian 2025 10 ani şi 6 luni de închisoare au cerut procurorii pentru Vlad Pascu. Tatăl lui Sebi ar fi vrut 21 de ani, exact vârsta fiului său mort
Publicat pe 17 Ian 2025 „JGV și Asociații” acționează în instanță un reporter al publicației Libertatea. Societatea de avocatură acuză cotidianul de linșaj mediatic făcut în beneficiul unor competitori
Publicat pe 16 Ian 2025 Adio, Călin Georgescu, din turul doi al alegerilor prezidențiale! NU se mai poate face nimic pentru el
Publicat pe 16 Ian 2025 Parchetul European face o captură de proporții. Un român ar fi falsificat documente pentru obținerea de fonduri europene
Publicat pe 16 Ian 2025 Sibiu: Şase persoane reţinute în dosarul luării de mită la Casa Judeţeană de Pensii
Publicat pe 16 Ian 2025 Pericol pe străzile din Sectorul 5 al Capitalei: Cine este bărbatul ridicat de polițiști. Groaznic ce a putut face în Franța
Publicat pe 16 Ian 2025 ”Nimeni nu trebuie să aștepte nimic”. Adevăratul motiv pentru care Călin Georgescu atacă anularea prezidențialelor în instanță
Publicat pe 16 Ian 2025 Recursul lui Călin Georgescu, la Instanța Supremă. Va da peste cap jocul politic?
Publicat pe 15 Ian 2025 A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate. A crezut că fură saci cu PET-uri, ca să le recicleze
Publicat pe 15 Ian 2025 Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au scăpat de controlul judiciar. Decizia e definitivă
Publicat pe 15 Ian 2025 FACIAS a sesizat Parchetului General pentru relele tratamente aplicate copiilor cu dizabilități din centrele DGASPC Mureș
Publicat pe 15 Ian 2025 Cazul ofițerului de penitenciar ”excepțional”, judecat pentru luare de mită. Eroare în poziția oficială a ANP
Publicat pe 15 Ian 2025 Șase bărbați, aduși de Poliția Română în țară din Turcia, Franța și UK. Acuzațiile pentru care fac închisoare
Publicat pe 14 Ian 2025 DIICOT a început urmărirea penală în cazul copiilor maltratați în "centrele groazei" din Târgu Mureș
Publicat pe 13 Ian 2025 FACIAS, o nouă victorie în instanță: MAI a adoptat normele privind procedurile de înmatriculare a vehiculelor
Publicat pe 13 Ian 2025 Turul I, validat? Ce se întâmplă cu ultimele probe ajunse la magistrați. Toni Neacșu explică în ce situație suntem
Publicat pe 13 Ian 2025 500.000 de euro! Atât costă eliberarea din arest preventiv și, în final, achitarea! Flagrant DNA
Publicat pe 13 Ian 2025 Bilanț al Jandarmeriei după protestul organizat de AUR în Capitală: cinci acte de sesizare, două pentru port de obiecte periculoase, două pentru substanțe interzise și una pentru fumigene
Parinti si piticiFobia școlară silențioasă: Semnele care arată că durerile de burtă sau de cap ale copilului tău nu sunt inventate
Publicat acum 50 minute Corneliu Ștefan, la deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu: Să-i aducem pe copii mai aproape de lectură
Publicat acum 3 ore si 45 minute Rusia a bombardat sediul central al Serviciului de Securitate al Ucrainei. Bogdan Chirieac: E un semnal îngrijorător
Publicat acum 3 ore si 54 minute ”Suntem de cinci ori mai inculți și suntem de mai puțin de două ori mai săraci”. Sociologul Bucur vorbește despre o situație ”de neimaginat până mai ieri”
De ce e greșit să spui „virgulă” pentru a evita o cacofonie. Explicația profesoarei Mariana Badea / video
Dragoș Pîslaru a aflat de la DC News că România poate recupera o parte din banii din PNRR pierduți pe legea salarizării
Revoluția flamingo din Albania, trasă la indigo după Dracula Park și Roșia Montană, România de Val Vâlcu
#dezumanizarea. Deontologii scot untul din rețele să-l apere pe Niculușcă de ”operațiunea Margarina” de Val Vâlcu