”Turul doi, înapoi”. A apărut motivarea judecătorului Vasile de la Ploiești

Foto: Freepik
Foto: Freepik

A apărut motivarea în urma deciziei judecătorului Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești, prin care a admis cererea cu privire la   suspendarea executării hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024.

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025.” este decizia fără precedent a judecătorului din Ploiești, care a pus România pe jar cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din luna mai. 

Citește și: Turul doi, înapoi? Tudorel Toader arată care e jocul, de fapt, al judecătorului din Ploiești. ”Să nu-l bănuiţi că nu ştie”

În motivarea deciziei, judecătorul precizează că CCR, prin decizia sa, a întrerupt ”intempestiv procedura de votare pentru turul al II-lea al alegerilor prezidențiale” și a împiedicat ”cetățenii cu români cu drept de vot, printre care se numără și reclamanta, să-și exercite acest drept fundamental (...)”. 

De asemenea, ”Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art. 146 lit f) din Constituţie, sesizându-se din oficiu, deşi art. 10 din Legea nr. 47/1992 prevede expres că sesizarea trebuie făcută în scris şi motivat” mai consideră instanța din Ploiești. 

În motivare, se mai arată că reclamanta ”a fost încadrată, împreună cu toţi cetăţenii români cu drept de vot, în categoria prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, adică în categoria debililor sau alienaţilor mintal, pușilor sub interdicţie sau condamnaţilor la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriţi, înjosiţi şi umiliţi, ca persoane care nu merită să-şi exercite dreptul de vot”. 

Judecătorul notează că ”nu numai că i s-a restrâns acesteia- - reclamantei n.r.-  şi celorlalţi cetăţeni cu drept de vot, dreptul fundamental de a alege unul dintre cei doi candidaţi validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31 din 2 decembrie 2024, prin hotărârea nelegală a CCR şi nu prin lege, dar practic acest drept s-a anulat definitiv pentru alegerile prezidenţiale”. 

Documentul citat mai notează că decizia CCR ”a împins România în afara ordinii de drept si a democraţiei constituţionale, dreptul de vot al tuturor cetăţenilor români înscrişi în lista electorală permanentă a fost încălcat, respectarea de către autorităţile publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români fiind pusă sub semnul incertitudinii totale. Statul Român nu are un Preşedinte ales, deşi mandatul Preşedintelui anterior s-a încheiat la data de 21 decembrie 2024, prin ajungerea la finalul duratei de 5 ani de la depunerea jurământului”. 

Amintim că reclamanta din acest dosar este o fostă judecătoare, Gheorghița Popescu, beneficiară de pensie specială. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel