Lună Nouă, 7 decembrie. Ce să facă fiecare zodie în parte

Lună
Lună

Vor avea loc mai multe evenimente astrologice în decembrie, printre cele mai importante numărându-se Luna nouă în Săgetător.

 

LUNĂ NOUĂ, decembrie 2018. Luna Nouă în Săgetător de pe 7 decembrie aduce o doză de optimism, dar şi energie. Fiecare zodie în parte va fi afectată mai mult sau mai puțin.

LUNĂ NOUĂ, decembrie 2018. Berbecul ar trebui să nu se lase purtat de val, în timp ce Taurul să nu se atașeze prea mult. Gemenii trebuie să înțeleagă că există persoane în care pot avea încredere și îi pot ajuta. Racii să se organizeze mai bine, iar Leii să învețe să nu le mai pese atât de mult.

LUNĂ NOUĂ, decembrie 2018. Fecioara ar trebui să nu mai gândească atât de negativ despre ea. Sfatul se aplică și pentru Balanță. Scorpionul să-și amintească câte a realizat până acum. Săgetătorul ar trebui să se pregătească pentru ceea ce urmează să vină din punct de vedere spiritual, în timp ce Capricornul ar trebui să ia o pauză, să-și încarce bateriile. 

LUNĂ NOUĂ, decembrie 2018. Vărsătorul ar trebui să se lase descoperit mai mult, iar cei din zodia Pești să se concentreze mai mult pe misiunea lor.

Iată ce evenimente astrologice vor avea loc în ultima lună din acest an:

– 1 decembrie 2018: Opoziție între Venus (în Balanță) și Uranus (în Taur)

– 1 decembrie 2018: Mercur începe să tranziteze Scorpionul

– 2 decembrie 2018: Venus își face intrarea în Scorpion

– 7 decembrie 2018: Luna nouă în Săgetător

– 13 decembrie 2018: Debutul tranzitului lui Mercur în Săgetător

– 16 decembrie 2018: Venus (în Scorpion) în sextil cu Saturn (în Capricorn)

– 17 decembrie 2018: Sextil al lui Marte (în Săgetător) cu Pluton (în Capricorn)

– 20 decembrie 2018: Soarele (în Săgetător) în trigon cu Uranus (în Taur)

– 21 decembrie 2018: Trigon între Venus (în Scorpion) și Neptun (în Pești)

– 22 decembrie 2018: Soarele pătrunde în Capricorn

– 22 decembrie 2018: Luna plină în Rac

– 25 decembrie 2018: Cuadrat al lui Mercur (în Săgetător) cu Neptun (în Pești)

– 28 decembrie 2018: Venus (în Scorpion) în sextil cu Pluton (în Capricorn), notează huff.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel