Luna Neagră a intrat în Pești până în 2020. Astrolog: Toată lumea se îngrozește

Lilith sau Luna Neagră a intrat în Pești, unde va sta până pe 27 ianuarie 2020.

„Astăzi, Lilith sau Luna Neagră a intrat în Pești și va sta aici până pe 27 ianuarie 2020, când va intra pentru nouă luni în Berbec. Da, da, da, știu. Toată lumea se îngrozește de Lilith. Și asta pentru că niște misogini au apucat să îi scrie povestea. În mitologie, Lilith a fost prima femeie a lui Adam, înaintea Evei, o femeie egală lui, adică independentă și autonomă. Se hrănea și se apăra singură. Și pentru că Adam nu a reușit să o supună, Universul (aka scriitorii misogini) i-au oferit-o pe Eva să își facă o familie, un rost cu ea. Și astfel, Lilith și-a văzut de viață în continuare: adică să fie femeia amazoană. Dar Adam a rămas întotdeauna obsedat de ea.

În astrologie, Lilith este un punct virtual dat de orbită lunii, opus unui alt punct, denumit Priap. Lilith reprezintă obsesia majoră, iar Priap este trauma de care fugim din tot sufletul. Cu Lilith în Pești, până la începutul anului viitor, vom vrea să renunțăm la tot ce ne ține pe loc, să evadăm, să fugim. Dar Priap în Fecioară ne va zice că vom face asta doar dacă facem curățenie, la propriu și la figurat, în viața noastră.

Și până la urmă nimic nu este întâmplător. Ce avem noi în mai și în noiembrie 2019? Da, alegeri. Și noi vrem să ne lipsim de ce nu ne face bine. Deci să trecem la curățenie!”, a transmis Daniela Simulescu, astrolog DCNews.

VEZI ȘI: Răzvan Ciobanu, astrogramă natală. Specialist DCNews: Despre prieteni, faliment, lumina reflectoarelor



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel