Israel, măsură drastică pentru COVID-19. Telefoanele bolnavilor, urmărite

În Israel sunt urmărite telefoanele celor infectaţi cu COVID-19.

Guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu a aprobat, marți, o măsură prin care telefoanele persoanelor infectate cu noul coronavirus vor fi urmărite de autorități și traseul acestora va fi transmis online.

Urmărirea telefoanelor celor care sunt suspecţi 

Premierul Netanyahu crede că măsura va ajuta la combaterea epidemiei, dar este criticat de societatea civilă care consideră că în acest fel se violează dreptul la viaţă privată.

Guvernul din Israel a aprobat o măsură fără precedent: urmărirea telefoanelor celor care sunt suspecţi de infecţie cu noul coronavirus şi a celor care sunt confirmaţi ca fiind infectaţi.

Tehnologia folosită a fost dezvoltată, iniţial, în scopuri contra-teroriste, iar Benjamin Netanyahu spune că va ajuta la limitarea răspândirii virusului, citează Mediafax.

Organizaţiile civice protestează

„Trebuie să menţinem un echilibru între drepturile fiecărui om şi nevoia poporului", a declarat premierul israelian.

De cealaltă parte, organizaţiile civice protestează şi se tem că măsurile sunt o violare a vieţii private.

Guvernul a extins și restricțiile asupra populației israeliene, deoarece numărul cazurilor cu coronavirus a crescut la 337.

Ce spune premierul Benjamin Netanyahu 

Premierul Benjamin Netanyahu a promis că numărul persoanelor testate pentru această infecție va crește foarte mult în următoarea perioadă, conform Jerusalem Post.

„Am început astăzi să folosim tehnologia digitală care îi detectează pe cei care vin în contact cu pacienții cu coronavirus. Îi vom trimite pe acești oameni în izolare. Ei vor fi în număr mare. Izolarea nu este o recomandare - este obligatorie și o vom aplica fără compromisuri", a declarat Netanyahu, citat de publicația amintită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel