€ 5.0951
|
$ 4.3357
|
Curs valutar: € 5.0951
|
$ 4.3357
 

Inspecție de la Bruxelles, în România, în plină criză politică. Comisarul pentru Investiții vine la București

Bruxelles Imagine cu Bruxelles, steag Europa. Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Comisarul european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luís Albuquerque, vine astăzi la București.

Șefa de la Finanțele europene se întâlnește cu Mugur Isărescu, dar și cu Alexandru Nazare

”În perioada 23–24 aprilie, comisarul european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luís Albuquerque, se va afla într-o vizită oficială la București, unde se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, precum și cu reprezentanți ai sectorului financiar și de capital, dar și ai confederațiilor sindicale din România” anunță Comisia Europeană. 

”Vizita are ca obiectiv consolidarea dialogului dintre instituțiile europene și partenerii naționali din sectorul financiar, economic și social, în contextul aprofundării Uniunii Economiilor și Investițiilor la nivelul Uniunii Europene.

Maria Luís Albuquerque/ foto Comisia Europeană

Maria Luís Albuquerque/ foto Comisia Europeană

Val de întâlniri joi și vineri, în București

Joi, 23 aprilie, comisarul se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și cu Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, precum și cu delegați ai organizațiilor din sectorul financiar și de capital din România, inclusiv Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Asociația Română a Băncilor (ARB), Asociația Română de Fintech (RoFintech), Asociația Fondurilor de Investiții Private din România (ROPEA), Bursa de Valori București (BVB) și Depozitarul Central.

De asemenea, Maria Luís Albuquerque va participa joi la un dialog cu studenții din cadrul Academiei de Studii Economice din București, pe teme privind Uniunea Europeană și prioritățile de politică economică și financiară” arată sursa citată. 

”Vineri, 24 aprilie, comisarul european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor se va întâlni cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Pe parcursul zilei, aceasta va participa la o masă rotundă cu principalele confederații sindicale din România, respectiv Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Sindicatul Național Meridian, și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Maria Luís Albuquerque se va întâlni vineri și cu reprezentanți ai Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), și ai Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF)” conchise Comisia Eruopeană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close