Rata de infectare în București se menține sub 14 la mie

Foto Pexels
Foto Pexels

Rata de infectare în București se menține, marți, sub 14 la mia de locuitori.

Marți, 2 noiembrie, rata de infectare a coborât la 13,35, după ce luni a fost de 13,87 la mie.

Pe data de 10 octombrie, rata de infectare era de 13,6 în Capitală, iar de atunci a continuat să crească.

Cea mai mare incidență s-a înregistrat pe data de 22 octombrie, când a fost 16,54 la mie.

Alți pacienţi cu COVID-19, în stare gravă, transferaţi în Germania

Amintim că alți șase pacienţi cu COVID-19, în stare gravă, sunt transferaţi marți, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în Germania, a anunțat Ministerul Apărării.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marți o misiune de transport umanitar, pe ruta București–Hamburg (Germania), a șase pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Echipa medicală care va monitoriza pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD București, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport va fi realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

De asemenea, amintim că, luni, 1 noiembrie, șase pacienți infectați cu SARS-Cov-2 au fost transferați în patru spitale din orașele Koblenz, Bochum, Bergisch – Gladbach și Krefeld din Germania. Este vorba despre pacienți în stare critică, intubați, stabili, aflați anterior în spitale din București care necesită tratament de specialitate în secții de anestezie și terapie intensivă.

Selecția pacienților a fost realizată de către o echipă formată din medici germani care de vineri se află în România și care a analizat situația medicală a pacienților.

Transferul de luni s-a făcut cu o aeronavă a Forțelor Aeriene germane.

Declarații Cseke Attila

„Până miercuri, vom transfera un număr de 18 pacienți critici în spitale din Germania, în urma unui acord pe care îl avem. Apreciez acest nou gest de colaborare și sprijin european și vreau să le mulțumesc colegilor din Germania pentru promptitudine și implicare”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel