HAGI: De ce s-a mai făcut "Revoluţia"? E reducere de Black Friday?

Gheorghe Hagi, antrenorul şi patronul echipei Viitorul Ovidiu, a vorbit, într-o conferinţă de presă maraton, despre problemele din fotbalul românesc.

Gheorghe Hagi a vorbit, într-o conferinţă de presă maraton, despre problemele din fotbalul românesc, printre care reducerea numărului echipe din toate eşaloanele. El le-a solicitat tuturor factorilor de decizie din sport să se implice mai activ.

"Polonia s-a dus, a crescut. Cehia, la fel, iar noi suntem în lumea a cincea! Lumea a treia, la revedere! Aşa suntem percepuţi, vorbim de lucruri serioase, deci de ce s-a mai făcut "Revoluţia"? Nu mai avem terenuri, de ce nu le mai avem, nu erau bune? Noi am fost formaţi în anii '80, '90 şi eram buni rău!" a izbucnit Hagi.

"Acum avem mai puţină organizare, sau zero, în fiecare eşalon avem mai puţine echipe. Fotbalul era finanţat, erau bani, ca şi acum. Sunt bani! V-am spus de multinaţionale, sunt bani! Multinaţionale care fac miliarde în România, implicaţi-le! Cei de la MTS să aibă anumite competiţii în care să concureze cei mai buni şi să fie sponsorizate de multinaţionalele care fac miliarde şi miliarde în România." a continuat el, atacându-l subtil pe Burleanu, preşedintele FRF.

Una dintre probleme cu care se confruntă patronii ;i selc'ionerii din fotbalul românesc este numărul redus de echipe, jocuri puţine, arie de selecţie slabă:

"România trebuie să mărească numărul de echipe în primele trei divizii. Mesajul pentru cei care vor să ne conducă pe noi este că trebuie să mărim numărul de echipe. După ce ne organizăm, trebuie să găsim finanţare. Cei care sunt abilitaţi, cei care vor să fie preşedinţi de federaţie, secretari la MTS, trebuie să găsească finanţări! Pentru că din toate aceste competiţii se formează jucători şi cei mai buni ajung la echipele naţionale. Ce e asta? E reducere de Black Friday? Ne reducem, în loc să ne dezvoltăm!" a mai declarat antrenorul echipei Viitorul care întâlneşte, sâmbătă, la Craiova, echipa CS U, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel