GCS - bilanț COVID-19. Situația infectărilor și deceselor. Date pentru 30 aprilie 2021

foto: Pixabay
foto: Pixabay

Grupul de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne actualizează în fiecare zi la ora 13:00 datele cu privire la numărul infecțiilor, vindecărilor și deceselor de COVID-19 în România. 

Până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.055.265 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

989.393 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.636 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 28.109 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.



În intervalul 29.04.2021 (10:00) – 30.04.2021 (10:00) au fost raportate 138 de decese (66 bărbați și 72 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 46 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 39 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.245. Dintre acestea, 1.284 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.365.132 de teste RT-PCR și 892.355 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.385 de teste RT-PCR (10.011 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.374 la cerere) și 8.606 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 29.962 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.513 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 44.547 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 102 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.782 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 677 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Amenzi aplicate de polițiști



Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 29 aprilie, 4.041 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 845.700 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 7 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Situația românilor din Diaspora



În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.526 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.542 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 48 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 190 de cetățeni români aflați în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

TELVERDE pentru cetățeni



Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

În intervalul 22 aprilie – 29 aprilie 2021, au fost raportate 30.290.698 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

Datele publicate de către Johns Hopkins CSSE, care vizează numărul cetățenilor vindecați, continuă să fie actualizate zilnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel