EXATLON. Soţul Andei Adam: Nu cred că va rezista

Anda Adam este în Republica Dominicană, unde filmează pentru Exatlon, alături de alte vedete, printre acestea numărându-se și Vladimir Drăghia.

Soţul Andei Adam a declarat că nu îi este uşor fără ea, însă o susține.

"Eu cu Anda nu m-am certat niciodată de când suntem împreună şi nici despărţiţi nu am stat mai mult de o zi, maxim două. Acum e prima dată în patru ani de când suntem împreună. Nu este uşor fără ea, din mai multe puncte, dar până la urmă nu este vreo nenorocire, ea este într-o competiţie, într-un show TV.

Dacă Anda a avut oportunitatea de a intra în acest show, eu îmi susţin soţia şi mai ales un om ca Anda. Nu consider că este un test pentru relaţia noastră. Cu siguranţă o să ne apropie mai mult. Eu îmi doresc să o ajute Dumnezeu să stea cât mai mult şi să reziste, să câştige chiar şi premiul cel mare, dar sincer să fiu nu cred că va rezista, fără copil în primul rând", a declarat soţul Andei Adam pentru cancan.ro.

Îi este foarte dor de mami

Cel mai tare îi simte lipsa fiica ei, Evelin. "Evelin este viaţa noastră, o iubim mai mult ca orice, nu este un chin să stai cu ea, mai ales că este un copil bun şi deştept. Mă descurc foarte bine, nu am nicio problemă, nu e ca în doi, dar e OK. Îi este foarte dor de mami, stă câteodată în geam şi o strigă câte o jumătate de oră", a mai declarat acesta pentru sursa citată.

[citeste si]

"Exatlon"

Exatlon este varianta românească a reality show-ului internaţional bazat pe formatul original turcesc, difuzat în România pe Kanal D. Emisiunea a debutat la data de 7 ianuarie, fiind prezentată de Cosmin Cernat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel