Doliu în lumea literară. A murit criticul Alex Ştefănescu

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu a murit, la vârsta de 76 de ani. 

Anunţul a fost făcut pe Facebook, de scriitorul Daniel Cristea Enache. 

"O veste care îndoliază cultura română: a murit marele critic și istoric literar Alex Ștefănescu. Dumnezeu să-l odihnească", a scris Daniel Cristea Enache pe Facebook. 

Alex Ştefănescu avea 76 de ani. El s-a născut la Lugoj, dar a făcut şcoala primară şi liceul la Suceava. A obţinut diploma de licenţă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti în 1970. Până în 1989, a lucrat în redacţiile publicaţiilor Tomis, SLAST, România Liberă şi Magazin. Din 1990 a început să fie redactor la România Literară, revistă a cărui redactor şef a devenit în 1995. 

La finalul anului 1994, a înfiinţat o editură particulară, Maşina de scris, pe care a condus-o soţia sa, Domniţa Ştefănescu. În perioada 1998-2002, Alex Ştefănescu a fost membru al Consiliului de Administraţie al TVR. 

Autor a peste 5 000 de articole de critică literară, publicate în presă. Autor al piesei de teatru Melania și ceilalți jucatã la Teatrul Fantasio din Constanța în 1992 (cu titlul Love story in lift), în regia lui Constantin Dinischiotu, și la Teatrul de Stat din Arad în 1994, în regia lui Sabin Popescu. Autor al scenariului pentru serialul de teatru TV în 12 episoade Căsătorie imposibilă (în regia lui Silviu Jicman, difuzat în 2000), scrie specialarad.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel