Dan Petrescu, decizia după negocierile cu FRF: ”E 100%”

Antrenorul clujenilor a luat o decizie după negocierile purtate cu Federația Româna de Fotbal.

”Dan Petrescu a decis să refuze Echipa Națională și să rămână la CFR CLUJ pentru următorii doi ani, pentru a continua proiectul început la Cluj-Napoca și pentru a câștiga Campionatul și a intra apoi în grupele Champions League. Ne bucurăm pentru această decizie, deoarece Dan Petrescu este într-adevăr cel mai bun și cu personalitate antrenor român al momentului, alături de care nu avem dubii privitor la performanțele lui CFR Cluj. Ne pare însă rău pentru Naționala României, care sperăm că va reuși să aducă un alt antrenor, la fel de bun și suficient de carismatic ca să poată dirija naționala spre Euro2020.”, se arată într-un mesaj al clubului CFR Cluj.

Iuliu Mureșan spunea că este sigur de faptul că Dan Petrescu va alege să continue proiectul de la CFR.

"Dan Petrescu se simte foarte bine la noi. Sigur rămâne la noi. Suntem mereu lângă el şi apreciază că de fiecare dată rezolvăm rapid orice problemă. Sigur nu pleacă. Da, a existat o discuţie cu șefii FRF, dar Petrescu le-a transmis că rămâne la CFR Cluj..

Vreau în locul lui Daum un selecţioner român, bun, care să cunoască bine campionatul şi jucătorii români. Hagi ar fi bun, dar nu vrea pentru că nu-şi poate părăsi afacerea şi clubul, acum când face performanţă", a spus acesta la Pro X.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel