Criza orientală. Cum sfidează Qatar țările arabe

Qatar are rezerve de 340 de miliarde de dolari, inclusiv deţineri ale Fondului său Suveran de Investiţii, care ar putea ajuta emiratul să facă faţă izolării impuse de vecinii săi din Golf, a afirmat luni guvernatorul Băncii Centrale a Qatarului, Sheikh Abdullah Bin Saoud al-Thani, într-un interviu acordat CNBC, transmite Reuters. 

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au anunţat la 5 iunie întreruperea relaţiilor diplomatice cu Qatarul, acuzând emiratul, printre altele, de sprijin acordat terorismului şi de relaţii prea apropiate cu Iranul. Cele patru state au impus de asemenea Qatarului sancţiuni economice, Riadul închizând singura frontieră terestră. 

"Aceasta este credibilitatea sistemului nostru, avem suficiente rezerve de numerar pentru a face faţă oricărui tip de şoc", a declarat Sheikh Abdullah Bin Saoud al-Thani. 

Acesta a adăugat că Banca Centrală a Qatarului are rezerve de 40 de miliarde de dolari plus aur, în timp ce Qatar Investment Authority deţine rezerve de 300 de miliarde de dolari care ar putea fi lichidate. 

"Qatarul are deja un sistem unic bine pus la punct. Avem în vigoare legi împotriva tuturor tipurilor de terorism. Lucrăm cu FMI şi alte instituţii pentru a stabili revizuiri şi auditări ale legilor noastre. Nu ne confruntăm cu dificultăţi, îi salutăm pe toţi care vor să analizeze registrele noastre, ele sunt deschise", a afirmat guvernatorul Băncii Centrale a Qatarului. 

Banii nu sunt o problemă

Acesta a adăugat că deşi Banca Centrală a Qatarului a înregistrat o serie de retrageri de fonduri din partea nerezidenţilor, sumele nu sunt semnificative. 

"Vin chiar mai mulţi bani", a explicat oficialul, confirmând că intrările de fonduri depăşesc ieşirile. 

Fondul Suveran de Investiţii al Qatarului, cu active estimate la 300 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză, dar analiştii avertizează că o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ, dacă disputa se prelungeşte în următoarele luni, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel