Consultări de urgență la Cotroceni pe tema Ucrainei

Traian Băsescu a convocat cabinetul Ponta la Palatul Cotroceni, începând cu orele 17,30,  pentru "clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României"

Scrisoarea trimisă de Traian Băsescu lui Victor Ponta:

"Stimate Domnule Prim-Ministru,

Având în vedere declaraţiile dumneavoastră publice recente prin care vă manifestați nelămurirea în legătură cu poziția României privind situația din Ucraina și din regiune, în conformitate cu Art. 86 din Constituţia României vă invit pentru consultări astăzi, 13 mai 2014, la ora 17.30, la Palatul Cotroceni.

Consultările vizează clarificarea nelămuririlor Guvernului referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare a României - problemă urgentă şi de importanţă deosebită.

La această întâlnire vă recomand să participe toţi membrii Guvernului sau, cel puţin, miniştrii care fac parte din Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Cu stimă, Traian Băsescu"

Citește și: Lăzăroiu, după convocarea CSAT. "Porcărie și manipulare sinistre. Se scălămbăie un clovn de la Kremlin"

Premierul Victor Ponta a declarat că va merge la Palatul Cotroceni, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, împreună cu toţi miniştrii membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

"Sigur voi merge, cu toţi membrii CSAT", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta i-a solicitat marţi preşedintelui Traian Băsescu convocarea CSAT, pentru discuţii pe tema crizei din Ucraina, dar şi a disputei Bucureşti-Moscova generată de închiderea spaţiului aerian al României pentru zborul vicepremierului rus Dmitri Rogozin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel