Comisia de anchetare a SPP, neconstituțională. Textul sesizării PNL

Ion Voicu / 22 feb 2018 / 12:09 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

PNL a dat publicității textul prin care sesizează Curtea Constituțională în cazul Hotărârii Parlamentului nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activității Directorului Serviciului de Protecție și Pază.

În conformitate cu prevederile art. 146 lit. c) din Constituția României și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, parlamentarii menționați în anexă formulăm prezenta

SESIZARE DE NECONSTITUȚIONALITATE

a Hotărârii Parlamentului nr. 11/2018 privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea activității Directorului Serviciului de Protecție și Pază, domnul Pahonțu Lucian- Silvan și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care exced cadrului legal de funcționare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 20 februarie 2018 prin care vă solicităm să constatați neconstituționalitatea acesteia deoarece încalcă principiul legalității prin nerespectarea art. 8, alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dedus din art. 1, alin. (5) din Constituție. De asemenea, HP 11/2018 încalcă dispozițiile art. 1, alin. (4), art. 116 alin. (2) prin raportare la art. 53, cât și art. 126 alin. (1), art. 131 prin raportare la același art. 64 alin. (4) Constituția României.

În fapt, la data de 20 februarie 2017, Hotărârea Parlamentului privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea activității Directorului Serviciului de Protecție și Pază, domnul Pahonțu Lucian- Silvan și a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituția în activități care exced cadrului legal de funcționare a fost adoptat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu respectarea prevederilor art. 76, alin. (2) din Constituția României, republicată.

Motive intrinseci de neconstituționalitate

I. Încălcarea art. 64 alin.(4) şi art. 147 alin.(4) din Constituţia României

Comisiile de anchetă sunt constituite de Parlament în temeiul art. 64 alin. 4 din Constituția României, conform căruia „Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune".

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că obiectul de activitate al unei comisii de anchetă constă în analiza sau clarificarea unor situaţii de fapt, a unor aspecte sau fenomene sociale relevante, justificat de interesul public de a cunoaşte anumite realităţi cu reverberaţii în plan social, juridic sau politic (vezi Decizia nr. 411/2017). De asemenea, Curtea a stabilit că «aceste comisii de anchetă nu au abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun (...). Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane» (Vezi Deciziile nr. 1231/2009 şi nr. 411/2017). Nu în ultimul rând, Curtea a reţinut în Decizia nr. 428/2017 că «scopul anchetei parlamentare nu este acela de a verifica numai aspecte care intră în competenţa autorităţilor publice aflate sub control parlamentar, ci, din contră, de a lămuri, de a clarifica împrejurările şi cauzele în care s-au produs evenimentele supuse cercetării. Prin urmare, aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, şi nu persoane».

Așadar, obiectul unei comisii de anchetă îl reprezintă situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante, în nici un caz persoane. Or, chiar dacă Hotărârea Parlamentului privind constituirea comisiei de anchetă se referă în art. 1 alin. 1 la verificarea activităţii Directorului SPP, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, este absolut evident faptul că verificarea activităţii unei persoane, indiferent de calitatea pe care aceasta o deţine, înseamnă, de fapt, verificarea persoanei respective, aspect care este contrar jurisprudenţei Curţii Constituţionale, aşa cum a fost prezentată mai sus. Pentru a respecta rolul constituţional al comisiilor de anchetă aşa cum a fost decelat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă ar trebui să aibă ca obiectiv verificarea unor situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante generate de activitatea unei instituţii sau a unor instituţii, în nici un caz să vizeze o persoană.

Nu trebuie confundată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la persoanele care pot să fie citate/invitate la dezbaterile comisiei de anchetă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la obiectul de activitate al comisiilor de anchetă.

Cu privire la prima chestiune, Curtea Constituţională a operat o distincţie între: (i) persoanele care trebuie să se prezinte în faţa comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituţiilor/autorităţilor din care fac parte sunt sub control parlamentar şi care sunt citate în acest sens; (ii) persoanele care sunt invitate, respectiv cele care reprezintă, în virtutea funcţiei lor de conducere, autorităţi/instituţii publice ce nu se află sub control parlamentar, care, în considerarea principiului colaborării loiale între instituţiile/autorităţile statului, au obligaţia să ia parte la lucrările comisiei în toate cazurile şi indiferent de obiectul anchetei parlamentare; (iii) alte persoane, care, spre exemplu, pot să nu aibă nicio tangenţă cu instituţiile statului, caz în care participarea acestora este la latitudinea lor (a se vedea Decizia nr. 428/2017).

Cu privire la a doua chestiune, Curtea a fost foarte clară în jurisprudenţa sa şi a precizat că activitatea comisiilor de anchetă nu poate să vizeze persoane, ci doar situaţii de fapt, aspecte sau fenomene sociale relevante. De altfel, acesta este şi motivul pentru care tot Curtea Constituţională a stabilit faptul că „activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangenţă cu o anchetă judiciară, având un obiect şi o finalitate diferite. Găsirea soluţiilor optime pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, descoperirea/ analiza/evaluarea/determinarea cauzelor unor evenimente importante în viaţa statului, prezentarea acestora publicului, transparenţa informaţiilor obţinute, dezbaterea acestora, remedierea deficienţelor funcţionale/sistemice constatate sunt tot atâtea elemente care caracterizează şi, în acelaşi timp, diferenţiază ancheta parlamentară de ancheta penală." (Decizia nr. 428/2017).

Aşadar, rezultă că ancheta judiciară vizează activitatea unor persoane determinate, eventual care deţin şi o anumită calitate, în timp ce ancheta parlamentară vizează situaţii de fapt cu caracter general, cauze şi evenimente, activităţi desfăşurate de instituţii, nu de persoane, indiferent dacă acestea au calitatea de conducători ai respectivelor instituţii, în acest ultim caz putându-se demara o anchetă disciplinară sau penală de către instituţiile cu atribuţii în domeniu pentru a verifica conformitatea activităţii respectivei persoane cu atribuţiile funcţiei. Desigur, în cadrul unei anchete parlamentare aceste persoane care au calitatea de conducător al unor autorităţi ar putea fi citate/invitate să participe la lucrările comisiei pentru a ajuta la aflarea adevărului cu privire la activitatea autorităţilor pe care le conduc, în conformitate cu atribuţiile pe care le au potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

De altfel, din anul 1990 și până în prezent, la nivelul Parlamentului au fost constituite 14 comisii comune de anchetă, dintre care niciuna nu s-a referit la verificarea unei anumite persoane, ci toate au vizat activități ale unor autorități sau instituții publice, respectiv clarificarea unor fapte sau împrejurări.

II. Încălcarea art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţia României

Conform art. 1 lit. b) din Hotărârea Parlamentului, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea implicării directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan, în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic"

Formularea este neclară, imprecisă şi afectează caracterul obiectiv al unei anchete parlamentare. Ambiguitatea sintagmei „implicarea în influenţarea unor decizii politice" sau „implicarea în plan politic" sunt extrem de vagi, de natură să afecteze activitatea comisiei de anchetă şi a membrilor acestora, care nu vor putea să îşi ordoneze acţiunile de control pe baza unor obiective clare şi precise.

Invocăm încalcarea art. 1 alin. 5 din Constituţie ca urmare a încălcării prevederilor art. 8 alin. 4 din Legea nr. 24/2000.

,,Art.8

(...)  (4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.

Mai mult, aşa cum a precizat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, comisia de anchetă nu are abilitarea constituţională sau regulamentară să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci are scopul de a lămuri, de a clarifica împrejurările în care s-au produs evenimente sau au avut loc anumite acţiuni sau întâmplări, precum şi stabilirea concluziilor şi măsurilor ce se impun. Or, pentru a realiza în mod obiectiv acest scop constituţional şi regulamentar al anchetei parlamentare este necesar ca activitatea autorităţii publice şi a conducătorului său să fie evaluată ţinându-se cont de atribuţiile legale ale acestora, nu prin raportare la criterii subiective precum influenţarea unor decizii politice sau implicare în plan politic.

III. Încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 92 alin. (1), ale art.94 lit. c) și ale art. 119 din Constituție

În exercitarea funcției de control, Parlamentul este îndreptățit să utilizeze toate instrumentele juridice pe care Constituția, legea și propriile regulamente de organizare și funcționare i le pune la dispoziție, inclusiv comisiile parlamentare, însă exercitarea acestei funcții se poate realiza numai în conformitate cu competența ce îi este atribuită de Constituție. Chiar și atunci când jurisprudența constituțională admite posibilitatea coexistenței a două categorii/tipuri de anchete, acestea pot coexista în ideea unei cooperări și colaborări loiale între instituțiile statului, chiar dacă același segment al realității este cercetat și documentat. Însă, în mod indiscutabil, cooperarea loială nu presupune decât soluții în acord cu ordinea normativă constituțională, întrucât temeiul acestora poate fi extra legem, dar nicidecum contra legem. Totodată, colaborarea trebuie să fie făcută în formele prevăzute de lege. (Decizia Curții Constituționale nr. 611/2017).

Însă, obiectivele anchetei parlamentare, în componenta ce privește activitatea directorului Serviciului de Protecție și Pază, astfel cum sunt stabilite la art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr.111/2018, exced funcției de control parlamentar și intră în sfera de competență a altor autorități constituționale (Consiliul Suprem de Apărare a Țării și, respectiv Președintele României).

Potrivit art. 1 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază, acesta este organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competențelor legale, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Totodată, în conformitate cu art. 3 din aceeași lege activitatea Serviciului de Protecție și Pază este organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică și siguranță națională; anual sau la cererea Parlamentului, directorul Serviciului de Protecție și Pază prezintă rapoarte cu privire la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, Serviciului de Protecție și Pază.

De asemenea, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 191/1998, Serviciul de Protecție și Pază este condus de un director, cu rang de secretar de stat, numit de Președintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Totodată, potrivit art. 4 lit. f) pct. 23 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), acesta aprobă structura organizatorică, efectivele și regulamentul de funcționare a Serviciului de Protecție și Pază, iar potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, activitatea pentru realizarea securității naționale este organizată și coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării. De asemenea, potrivit art. 7 lit. e) și f) din Legea nr. 51/1991, CSAT aprobă structurile organizatorice, efectivele și regulamentul de funcționare al Serviciului de Protecție și Pază, precum și cheltuielile operative destinate realizării securității naționale.

Potrivit art. 65 alin. (2) lit. h), Parlamentul exercită un control parlamentar asupra activității serviciilor de informații, având și o competență proprie în numirea directorilor acestor servicii. Spre deosebire de serviciile de informații, Serviciul de Protecție și Pază este un organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în asigurarea protecției demnitarilor. Natura juridică diferită a Serviciul de Protecție și Pază în raport cu serviciile de informații a determinat legiuitorul să stabilească modalități de control diferite. Astfel, în cazul Serviciului de Protecție și Pază, legiuitorul stabilește expres forma și modalitatea în care acest control se realizează, respectiv: prin comisiile parlamentare de apărare, privește activitatea instituției și se realizează prin prezentarea de rapoarte referitoare, de asemenea, la activitatea instituției. În mod evident, această modalitate de control instituită prin Legea nr. 191/1998 are în vedere și faptul că, spre deosebire de conducerea serviciilor de informații, directorul Serviciului de Protecție și Pază este militar, a cărui răspundere poate fi antrenată numai în acord cu statutul său.

Anchetarea de către Parlament a directorului Serviciului de Protecție și Pază (S.P.P.), în condițiile în care acesta este numit și revocat din funcție de către Președintele României la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nesocotește principiul legalității, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituție, și încălcă dispozițiile art. 92 alin. (1) și art. 94 lit. c) referitoare la rolul și atribuțiile Președintelui României în materie de apărare și securitate națională, precum și pe cele ale art. 119 din Constituție ce consacră rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astfel, conform regulilor ierarhiei militare, directorul S.P.P. răspunde numai în fața Președintelui României, în calitate de comandant al armatei, așa cum rezultă din art.92 alin. (1) din Constituție României, iar comisiile parlamentare, atât cele permanente cât și cea de anchetă, controlează activitatea Serviciului de Protecție și Pază și nu pe cea a directorului S.P.P. . A admite o interpretare contrară ar însemna să acceptăm că o comisie de parlamentară de anchetă se poate erija într-o comisie disciplinară.

De altfel, obiectivele comisiei parlamentare de anchetă înființate prin Hotărârea nr.11/2018 sunt specifice, mai degrabă, exercitării unei acțiuni disciplinare decât exercitării unui control parlamentar. Astfel, potrivit art. 1 din această hotărâre, ancheta parlamentară vizează activitatea directorului S.P.P. în calitatea sa de manager, or aceasta poate fi verificată numai de autoritățile care i-au încredințat mandatul.

IV. Încălcarea art. 1 alin.(5), art. 53, art. 126 alin.(1) şi art. 131 alin.(1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituţia României

Conform art. 1 lit. h) din Hotărârea Parlamentului, comisia de anchetă are ca obiective „verificarea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 191/1998 de către Serviciul de Protecţie şi Pază, fără a îşi depăşi atribuţiile şi competenţele prevăzute la art. 1 alin. (1)". Conform Legii nr. 191/1998, art. 14 alin.(1) lit. b) se referă la faptul că Serviciul de Protecţie şi Pază „organizează şi desfăşoară, deschis sau acoperit, activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), în condiţiile stabilite prin lege. Orice informaţie cu valoare operativă de altă natură se transmite de îndată autorităţilor abilitate prin lege pentru verificarea şi valorificarea acesteia".

Art. 1 alin.(1) din Legea nr. 191/1998 prevede că „Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării."

Organizarea şi desfăşurarea de către Serviciul de Protecţie şi Pază, deschis sau acoperit, a unor activităţi de culegere, verificare şi valorificare a informaţiilor necesare numai pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 191/1998 sunt activităţi care se realizează în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României. Legea nr. 51/1991 stabileşte care sunt garanţiile pentru realizarea acestor activităţi şi cine sunt autorităţile care controlează respectivele activităţi.

Astfel, cel puţin cu privire la activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, art. 122 din Legea nr. 51/1991 dispune că se efectuează cu îndeplinirea mai multor condiţii, printre care se numără şi obligaţia de a obţine autorizaţia prevăzută de lege. Propunerea de autorizare a unor astfel de activităţi specifice se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi este examinată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnaţi de acesta. Dacă se apreciază că propunerea este întemeiată şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie autorizarea activităţilor propuse. În cazul în care judecătorul constată că solicitarea este justificată şi activităţile se impun, dispune autorizarea, prin încheiere motivată. În cazul în care judecătorul constată că cererea nu este justificată, o respinge prin încheiere motivată. Încheierea este definitivă.

Ţinând cont de ansamblul normelor enunţate mai sus, cel puţin cu privire la activităţile specifice care ţin de asigurarea securităţii naţionale şi care privesc culegerea de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, art. 1 lit. h) din Hotărârea Parlamentului acordă comisiei de anchetă o competenţă de verificare a activităţii Serviciul de Protecţie şi Pază care deja este realizată prin intermediul judecătorului, într-o procedură specială reglementată de Legea nr. 51/1991. Astfel, se încalcă, pe de o parte, art. 1 alin. 5 în componenta sa privind necesitatea asigurării principiului legalităţii, precum şi art. 53, art. 126 alin. 1 şi art. 131 alin. 1 prin raportare la art. 64 alin. 4 din Constituţia României.

V. Încălcarea art. 132 alin.(1) prin raportare la art. 64 alin. (4) din Constituția României

Conform art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului, comisia de anchetă are ca obiectiv „determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza art. 14 lit. d) din Legea nr. 191/1998, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în fața instanțelor judecătorești."

Art. 1 lit. j) are în vedere aflarea, de către comisia de anchetă, a unui număr de acte de constatare întocmite la nivelul SPP, dar care au fost folosite efectiv ca mijloace de probă de către procuror în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în fața instanțelor judecătorești. Or, lăsând la o parte faptul că Serviciul de Protecţie şi Pază nu poate raporta numere de acte de constatare folosite efectiv de altă autoritate, art. 1 lit. j) încalcă şi limitele controlului parlamentar prin comisia de anchetă, aşa cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curții Constituționale: „Procurorii, singurii față de care Constituția stabilește controlul ierarhic, activitatea lor desfășurându-se sub autoritatea ministrului justiției [art. 132 alin. (1) din Constituție], nu fac parte din puterea judecătorească, ci din autoritatea judecătorească, însă, având în vedere strânsa lor legătură cu înfăptuirea actului de justiție, legiuitorul constituant a ales ca Ministerul Public să nu facă parte din autoritatea executivă, drept care activitatea procurorilor, obiectivizată în instrumentarea fazei de urmărire penală sau a rolului pe care îl joacă în faza judiciară a procesului penal/civil, după caz, nu se află sub control parlamentar, desfășurarea activității acestora fiind realizată sub autoritatea ministrului justiției [art. 132 alin. (1) din Constituție]" (Decizia CCR nr. 430/2017).

Conform aceleiași decizii, „textul Constituției menționează expressis verbis controlul parlamentar în trei situații: controlul activității serviciilor publice de radio și televiziune [art. 31 alin. (5)], controlul activității serviciilor de informații [art. 65 alin. (2) lit. h)] și controlul asupra activității Guvernului și celorlalte organe ale administrației publice [art. 111 alin. (1)], fără, însă, a se limita la acestea. Plenitudinea de competență a comisiilor de anchetă poate fi, însă, limitată numai prin luarea în considerare a raportului existent între reglementările constituționale referitoare la funcția de control a Parlamentului și alte texte constituționale. În acest sens, Curtea constată că, prin efectul art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 124-134 din Constituție, judecătorii, procurorii sau membrii Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt supuși controlului parlamentar."

Așadar, prin instituirea acestui obiectiv, Hotărârea Parlamentului instituie practic un control parlamentar asupra activității desfășurate de procurori, singurii în măsură să comunice numărul de acte de constatare întocmite în baza art. 14 lit. d) din Legea nr. 191/1998, care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în fața instanțelor judecătorești, cu încălcarea art. 132 alin.(1) din Constituție.

VI. Încălcarea art. 1 alin. (4), art. 116 alin. (2), art. 64 alin. 4 din Constituția României

Printre obiectivele comisiei de anchetă se numără aspecte precum „verificarea rapoartelor de activitate ale Directorului Serviciului de Protecție și Pază, domnul Pahonțu Lucian-Silvan, din ultimii 5 ani" (art. 1 lit. d), „identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituții, a regulilor de relaționare cu acestea" (art. 1 lit. e), „verificarea modului și criteriilor în care au fost desemnați ofițerii de protecție a demnitarilor" (art. 1 lit. f), „identificarea numărului de mandate de supraveghere video/audio solicitate în baza art. 14 lit. d) din Legea nr. 191/1998" (art. 1 lit. g), „verificarea procedurii activității proprii de apărare a secretului de stat și de prevenire a scurgerii de date sau de informații" (art. 1 lit. k), „procedura întocmirii rapoartelor de către ofițerii de protecție a demnitarilor, verificare adresanților, valorificarea informațiilor" (art. 1 lit. n), „verificarea modalității de gestionare a informațiilor menționate în rapoarte" (art. 1 lit. o).

Având în vedere dispoziţiile legale privind competenţa generală a Serviciul de Protecţie şi Pază, precum și procedura de numire în funcţie a Directorului Serviciului, Serviciul de Protecţie şi Pază este o autoritate sui generis, organizată ca structură administrativă autonomă, militarizată, parte componentă a sistemului naţional de apărare, care se bucură de independenţă funcţională în realizarea propriilor atribuţii, fără a fi subordonată ierarhic unei alte autorităţi.

Or, obiectivele enunţate mai sus instituie prin intermediul unei comisii de anchetă un control parlamentar asupra unei autorităţi administrative autonome de natură să afecteze independenţa funcţională a acesteia, încălcând astfel, pe de o parte, limitele controlului parlamentar prin comisii de anchetă şi, pe de altă parte, dispoziţiile art. 116 alin. 2 cu privire la autorităţile administrative autonome. Comisia de anchetă capătă atribuții proprii unui organ ierarhic superior Serviciul de Protecţie şi Pază, care poate verifica modul operaţional în care Serviciul de Protecţie şi Pază şi Directorul acestuia şi-a desfăşurat activitatea conform legii.

Mai mult, date fiind raporturile constituționale dintre Parlamentul României și Serviciul de Protecție și Pază, instituirea unui control ierarhic prin intermediul acestei comisii de anchetă aduce atingere principiului separației puterilor în stat, în condițiile în care regimul Serviciului de Protecție și Pază este cel al unei structuri autonome, militarizate, parte a puterii executive, încălcându-se art. 1 alin.(4) din Constituția României. Or, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, „Plenitudinea de competență a comisiilor de anchetă poate fi, însă, limitată numai prin luarea în considerare a raportului existent între reglementările constituționale referitoare la funcția de control a Parlamentului și alte texte constituționale" (Decizia nr. 430/2017).

De altfel, într-o analiză comparativă a 12 țări europene (Albania, Belarus, Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Slovacia sau Spania), în niciuna dintre acestea serviciul de protecție nu se regăsește în subordinea Parlamentului.

VII. Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, ca urmare a încălcării prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr.191/1998

Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018, în ansamblul ei, încalcă prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 191/1998, coroborat cu prevederile art. 60 pct. 14 din Regulamentul Camerei Deputaților. Pe cale de consecință, se încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, privind necesitatea asigurării principiului legalității.

Astfel, controlul activității Serviciului de Protecție și Pază este instituit pe cale legală în competența comisiilor de apărare din cele două Camere ale parlamentului, norma fiind una imperativă.

Art. 3 alin. (1) din Legea nr.191/1998 prevede: ,, Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională." Iar, Regulamentul Camerei Deputaților stabilește cadrul normativ privitor la înființarea, organizarea, funcționarea și competența comisiei permanente: Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

,,Art. 60

Comisiile permanente se aleg, de regulă, pe întreaga durată a legislaturii. Constituirea de noi comisii permanente, desființarea de comisii sau modificarea domeniilor de activitate se pot face la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Denumirile şi domeniile de activitate ale comisiilor permanente sunt următoarele:

...

14. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

• probleme privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională."

Din interpretarea per a contrario, nicio altă Comisie parlamentară, indiferent de caracterul acesteia, fie ea permanentă, specială sau de anchetă, nu poate efectua activitatea de control. Caracterul exclusiv este justificat, printre altele, de necesitatea asigurării protecției datelor cu caracter clasificat care sunt supuse activității de control.

Organizarea și funcționarea acestei comisii de anchetă, care are drept obiect de activitate exercitarea unei activități stabilite prin normă imperativă în sarcina Comisiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, încalcă prevederile Legii nr.191/1998, ceea ce contravine principiului legalității, principiu recunoscut și dezvoltat prin practica Curții Constituționale din dispozițiile art.1 alin. (5) din Constituția României.

VIII. Încălcarea art. 1 alin. (5) și a art. 147 alin. (4) din Constituția României

Conform art. 8 alin. 4 din Hotărârea Paramentului de constituire a comisiei de anchetă, „refuzul persoanelor invitate la Comisia parlamentară de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, care sunt utile activității comisiei, poate fi considerat ca obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală".

În jurisprudența sa recentă, prin Decizia nr. 430/2017, Curtea Constituțională a reținut că „astfel de reglementări pun la dispoziția comisiei de anchetă anumite mijloace procedurale care să contribuie la caracterul efectiv și eficient al anchetei parlamentare. Este firesc ca persoana citată să se prezinte și să răspundă solicitărilor comisiei; constatarea și stabilirea abaterilor disciplinare sunt, însă, de resortul exclusiv al titularului acțiunii disciplinare în cazul în care persoana citată nu își îndeplinește aceste din urmă obligații, comisia de anchetă neputând avea o asemenea competență. Prin urmare, sesizarea organului de urmărire penală are în vedere constatările comisiei de anchetă referitoare la faptul că funcționarul public avea cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în care își îndeplinește sarcinile, a omis sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală. Așadar, nu fapta persoanei citate de a răspunde la solicitările comisiei constituie infracțiune, ci omisiunea sesizării organelor de urmărire penală, conform art. 267 din Codul penal. De asemenea, refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute utile activității comisiei nu constituie infracțiune, organele de urmărire penală nefiind sesizate pentru acest refuz, ci, în urma coroborării datelor existente, comisia poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni".

Formularea art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului este neclară, imprecisă şi poate genera impredictibilitate în aplicare întrucât se poate interpreta că doar comisia parlamentară de anchetă poate să aprecieze când există o faptă de obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului, urmând ca respectiva faptă să constituie temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală. Or, întrucât obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului nu este o infracțiune care să fie reglementată expres de legea penală, în mod evident nu ar putea constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală. Așadar, în această formulare neclară, art. 8 alin. (4) din Hotărârea Parlamentului de constituire a comisiei de anchetă este contrară Deciziei Curții Constituționale amintite, sesizarea organelor de urmărire penală putând fi făcută doar dacă se apreciază de comisia de anchetă că există premisele comiterii infracțiunii de omisiune a sesizării (art. 267 din Codul penal).

Invocăm încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție ca urmare a încălcării prevederilor art. 8 alin. (4) din Legea nr.24/2000.

Art.8

(...)(4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăți sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor.

În concluzie, Onorată Curte Constituțională, în raport cu cele arătate mai sus, vă rugăm să constatați că Hotărârea Parlamentului nr. 11/2018 este neconstituțională deoarece este adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și cu încălcarea prevederilor Legii nr.191/1998, ceea ce contravine principiului legalității, principiu recunoscut și dezvoltat prin practica Curții Constituționale din dispozițiile art.1 alin. (5) din Constituția României.

De asemenea, Hotărârea Parlamentului nr.11/2018 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 64 alin. (4), art. 116 alin. (2) prin raportare la art. 53, art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c), art. 119, cât și art. 126 alin. (1), art. 131 și art. 132 prin raportare la același art. 64 alin. (4) Constituția României.

În drept, ne motivăm sesizarea pe dispozițiile art. 146 lit. c) din Constituția României și art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26