Cine este Adrian Țuțuianu, ministrul desemnat al Apărării Naționale

Adrian Ţuţuianu (52 de ani), propus ministru al Apărării, este absolvent de studii juridice și în Parlament deține funcția de președinte al comisiei pentru controlul Serviciului Român de Informații. A fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, din partea USL/PSD, până în 2016, când a intrat în Legislativ, pe lista PSD Dâmbovița, filială pe care o și conduce.

Adrian Țuțuianu s-a născut la 1 august 1965, în localitatea Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în Drept economic şi administrativ (1988) şi, ulterior, în Ştiinţe juridice (1993).

Din 2006, este doctor în Drept comercial al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti. În 2010, a absolvit Colegiul Naţional de Apărare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I". Avocat în Baroul Dâmboviţa, la Cabinete Asociate de Avocaţi Adrian Chiţescu – Adrian Ţuţuianu (1999-2009), apoi la SCA Ţuţuianu, Stan şi Asociaţii (2009-2012), a fost practician în reorganizare şi lichidare judiciară la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România din 2009 până în 2012, când s-a suspendat din activitate. Din 2010, a fost mediator, tot până în 2012, când s-a suspendat din activitate.

Este membru PSD din anul 1998, a fost preşedinte executiv/vicepreşedinte/secretar executiv al Biroului Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa (1998-2012), membru în Consiliul Naţional al PSD (2010-2012), secretar executiv al PSD pe probleme juridice (2010-2012), preşedinte al PSD Dâmboviţa (din 2012).

În urma alegerilor locale din 10 iunie 2012, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, din partea USL/PSD, fiind reales, la 23 iunie 2016, de către consilierii judeţeni din Dâmboviţa, declaraţi aleşi la scrutinul din 5 iunie 2016. A deţinut această funcţie până în decembrie 2016.

În urma alegerilor parlamentare din decembrie 2016, a obţinut un mandat de senator de Dâmboviţa.

Potrivit declaratiei de avere, Adrian Tutuianu detine sapte terenuri, dintre care cinci în intravilan. De asemenea, are cinci apartamente și o casă de locuit în Târgoviște și București. Deține și trei autoturisme Volkswagen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel