Telespectatorii au fost martorii primelor reacţii şi interacţiuni între noii competitori din arena iubirii, iar emoțiile lor vor creşte odată cu cele ale concurenţilor, pe măsură ce dialogurile şi întâmplările de tot felul continuă la „Casa Iubirii”.
Trei concurenţi din sezonul al patrulea vor merge mai departe în aventura căutării sufletului pereche. Lucia, Robert și Danciu vor fi în continuare în lumina reflectoarelor alături de tinerii care au păşit pentru prima oară în „Casa Iubirii”.
Noul sezon „Casa Iubirii” va putea fi urmărit ca şi până acum, de luni până vineri, de la 10:00 şi 16:30, şi sambăta şi duminica de la 16:00 şi 19:00, la Kanal D.
Iata cine sunt nou-veniţii în cea mai intensă competiție a dragostei:
FETE
Daniela
Zodia: Scorpion
Daniela Ioana Camelia Nistor (20 ani) este din Vințu de Jos, Alba studentă în anul 2 la Drept și Administrație Publică în Alba Iulia și gestionează un mic magazin online de haine de brand, transformat recent din pasiune în afacere. Se descrie ca fiind o fată simpatică, amuzantă și extrem de sociabilă, loială, empatică, talentul ei principal fiind acela de a face oamenii să râdă. Daniela vine la „Casa Iubirii" cu dorința de a se îndrăgosti și de a trăi experiența iubirii în lumina reflectoarelor. Dorește să întâlnească un bărbat romantic, atent, care să o facă să râdă. Daniela se consideră perfecționistă, cu un spirit independent, mereu apropiată de familia ei.
Carolina
Zodia: Gemeni
Carolina Caramanuță (32 ani) este din Republica Moldova, lucrează ca broker de asigurări și credite și deține un master în Management Financiar Bancar. A venit în România pentru studii și și-a construit treptat o viață independentă, mândrindu-se cu modul în care s-a descurcat singură. Familia sa este în Republica Moldova, iar legătura cu părinții și surorile ei o menține prin telefon și online. Participă la „Casa Iubirii” cu speranța de a trăi o poveste de iubire autentică. Tânăra spune despre ea că este o femeie sensibilă, inteligentă, afectuoasă și plină de viață, care apreciază la un bărbat loialitatea, maturitatea emoțională și ambiția. Iubește dansul latino și participă la festivaluri de profil.
Cristiana
Zodia: Pești
Ana Cristiana Bălăuca (20 ani), din Iași, studiază cosmetică și make-up la o școală postliceală în Iași și vine la „Casa Iubirii” pentru a-și găsi partenerul ideal. Copilăria și-a trăit-o între mama din Bacău și tatăl din Botoșani. Are și o soră mai mare, cu care are o relație apropiată. Este o fată calmă, empatică și ambițioasă, pasionată de experiențe noi. Participă la „Casa Iubirii” acum pentru a-și găsi un partener răbdător, loial și respectuos, care să împărtășească pasiunea ei pentru shopping, make-up și iubirea pentru animale. Ana își dorește ca viitorul iubit să fie înțelegător cu firea ei uneori impulsivă și să construiască împreună o relație serioasă, bazată pe respect și armonie.
Jaqueline
Zodia: Leu
Jaqueline Beatrice Bujor (23 ani) locuiește de șase ani în Iași, unde urmează un master în Comunicare strategică în digital media și lucrează ca recepționer și hostess. Este originară din Serbia, dar a crescut în Roman. A ales să participe la „Casa Iubirii” pentru a învăța să creeze conexiuni autentice, dorind să depășească anumite suferințe din trecut.
Se descrie ca fiind o femeie sociabilă, muncitoare, organizată și cu simțul umorului, dar recunoaște că are tendința să se închidă în ea însăși când întâmpină dificultăți. Caută un bărbat atent, devotat și grijuliu, care să o respecte și să o iubească pentru calitățile sale.
Alexandra
Zodia: Berbec
Alexandra Geamănu (24 ani), din Severin, este asistentă farmacie și studentă la Pedagogie, pasionată de dans, actorie și poezie. A locuit singură un an la Timișoara și în acea perioadă spune că a învățat să fie independentă. Alexandra se consideră curioasă, luptătoare, cu o fire sensibilă, empatică. Își dorește un partener blând, un bun ascultător și, mai târziu, un tată responsabil pentru copii.
Este atrasă de caracter și inteligență, nu doar de aspectul fizic, și vrea o relație bazată pe respect, responsabilitate și compatibilitate reală.
Magdalena
Zodia: Balanță
Maria Magdalena Cojocaru (23 ani) este din județul Suceava, sat Horotnic. Tehnician veterinar de profesie, a lucrat timp de trei ani în domeniu, iar în prezent deține un mic salon de toaletaj canin în localitatea natală. Locuiește cu familia ei, de care este foarte atașată, mama fiind cel mai important exemplu pentru ea. Magdalena își dorește săîntâlnească un om alături de care să construiască o relație sănătoasă, bazată pe respect și încredere. Se descrie ca fiind o fire prietenoasă, caldă, afectuoasă și energică.
BĂIEȚI
Ștefan
Zodia: Gemeni
Ștefan Armencea (23 ani), din Iași, lucrează ca șofer de ridesharing.
După absolvirea liceului a lucrat patru ani în Germania la o importantă companie de tehnologie și acum are planuri să își dezvolte propria flotă auto. A practicat sport de performanță, tir cu arcul și arte marțiale până la finalul liceului. La „Casa Iubirii” își dorește să trăiască o experiență specială și speră să se îndrăgostească. Partenera ideală ar trebui să fie calmă, loială, sinceră și să aibă simțul umorului. Ștefan se descrie ca responsabil, dedicat, cu simțul umorului, dar recunoaște că poate fi vulcanic și încă lucrează la aspectul autocontrol.
Mihai
Zodia: Vărsător
Mihai Mărginean (26 ani) din Suceava este antrenor de fitness, cu un master în nutriție și recuperare medicală, pasionat de sport. Se consideră un bărbat atipic, departe de idealul masculin convențional, dar crede că oamenii care fac sport se dezvoltă armonios pe termen lung. A avut o relație serioasă care s-a încheiat când s-a mutat pentru o perioadă la București, iar de atunci nu și-a mai dedicat timp întâlnirilor romantice. S-a înscris la „Casa Iubirii”
pentru ca își caută o iubită inteligentă, matură emoțional și pasionată de sport. Mihai se vede acum echilibrat, puternic și pregătit pentru o relație, deși recunoaște că poate fi încăpățânat, orgolios și uneori introvertit sau prea vorbăreț. Îi place să iasă din zona de confort și crede că sinceritatea și autenticitatea îl vor face plăcut publicului.
Alexandru
Zodia: Pești
Alexandru Ionuț Punga (23 ani) este din Craiova, însă s-a întors recent din Norvegia, unde a locuit patru ani și a lucrat ca frizer și barber stylist. A absolvit un liceu sportiv și o școală de muzică, fiind pasionat de handbal și chitara electrică. A locuit an în Norvegia, dar a ales să revină în România din cauza costurilor și lipsei motivației. Vine în „Casa Iubirii” pentru experiență și nu exclude posibilitatea de a-și găsi chiar jumătatea. Partenera ideală trebuie să fie open-minded, credincioasă, politicoasă, empatică și să aibă o relație bună cu părinții. Alexandru se consideră ambițios și caută să evolueze emoțional, mental și social.
Valentin
Zodia: Fecioară
Valentin Florin Filimon (26 ani) este originar din Reșița și lucrează în marketing digital. A decis să participe la „Casa Iubirii” după ce sora lui geamănă i-a sugerat să încerce. Valentin spune că a trăit o mare iubire, dar că a cunoscut și gustul trădării. Este în căutarea unei femei delicate și calme. Crede că poate construi la „Casa Iubirii” o relație stabilă și profundă. Valentin se consideră o persoană calculată, sensibilă și competitivă și spune că este pasionat de muzică, pian și cor.
Iosif
Zodia: Taur
Iosif Ciolan (20 ani) este din Vaslui, lucrază ca frizer și are o activitate intense de tik-toker. Spune că e foarte legat de familie, dar își dorește să se descurce pe cont propriu. După ce a trecut prin câteva experiențe amoroase, se consideră mai selectiv și mai matur în alegerea partenerei. La „Casa Iubirii” caută o femeie ambițioasă, autoritară și vorbăreață.
Iosif se descrie ca inteligent, descurcăreț, sociabil, sincer și orgolios, dar uneori ușor irascibil. Îi plac sportul, mașinile și motoarele, iar într-o relație cere multă afecțiune și respect.