Custodele Coroanei a primit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer, din partea Franței.
Custodele Coroanei, Margareta, a găzduit, joi, în Sala Regilor, Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Franceze, prilej cu care Majestății Sale i-a fost conferit Ordinul Național Legiunea de Onoare, în grad de Ofițer.
În cuvântul său, ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, a elogiat „munca și rolul” pe care Majestatea Sa Margareta îl joacă, atât în România, cât și în străinătate, „fidelitatea față de un ideal de deschidere, progres, toleranță, sprijin reciproc și împărtășire”, modul în care „servește cu discreție și determinare poporul român”.
![]()
„De la trecerea în neființă a Regelui Mihai, ați fost Gardianul Coroanei. Prin prezența, acțiunile și autoritatea dumneavoastră morală, sunteți un simbol al continuității, stabilității și coeziunii într-o Românie care, după decenii de dictatură, avea nevoie și are nevoie în continuare de puncte de reper și de memorie. Cu eleganță și demnitate, ați conferit principiului monarhic o întruchipare modernă și un sens contemporan: nu cel al puterii, ci cel al serviciului. Prin activitatea dumneavoastră umanitară, în special în cadrul Fundației Principesa Margareta a României, ați adus o contribuție concretă la îmbunătățirea vieții a mii de compatrioți ai dumneavoastră, de la copii defavorizați la vârstnici izolați. Munca dumneavoastră în sprijinul culturii, educației și dialogului între generații și între popoare demonstrează o viziune modernă și un angajament ferm față de viitorul țării dumneavoastră. Ați susținut, cu o hotărâre neclintită, eforturile de reconstrucție și modernizare a României'”, a subliniat diplomatul francez.
„Prin legăturile strânse cu instituțiile noastre, cu societatea civilă și cu reprezentanții Franței la București, ați lucrat neobosit pentru a consolida această prețioasă relație dintre cele două națiuni ale noastre. Prin activitățile și numeroasele vizite pe care le-ați făcut în Franța, sunteți o punte între Est și Vest, între memorie și modernitate, între moștenire și angajament democratic. Diplomația dumneavoastră, discretă, dar hotărâtă, se bazează pe ceea ce ne unește: istoria, cultura și valorile”, a punctat ambasadorul.
El a arătat că, într-un context în care democrațiile sunt puse la încercare, „vocea, prezența și angajamentul” Majestății Sale Margareta „servesc drept busolă și reper esențial pentru cei care apără principiile de care suntem cu toții atașați”.
![]()
„Astăzi, Republica Franceză dorește să vă recunoască încă o dată angajamentul excepțional, serviciile aduse țării dumneavoastră și contribuția dumneavoastră la promovarea prieteniei franco-române. Acesta este motivul pentru care, în numele președintelui Republicii și în virtutea puterilor care ne-au fost conferite, vă oferim distincția de Ofițer al Legiunii de Onoare”, a încheiat ambasadorul francez.
Seara Regală a avut loc în prezența Principelui Radu, care a evocat istoria relațiilor româno-franceze, de la Unirea Principatelor și până la Regele Mihai I și la Custodele Coroanei Margareta. Au fost prezente Principesa Sofia și Principesa Maria.
„Vă mulțumesc din adâncul inimii. Mă simt mândră și aceasta mă încurajează să continui în lupta pentru democrație, pentru țara mea, să mențin legăturile cu Franța. Îmi pare rău că mama nu este aici; ar fi fost foarte, foarte mândră. Este o onoare pentru țara mea și pentru mine personal. Salut și apreciez foarte mult prezența reprezentanților statului român. Vă mulțumesc încă o dată”, a transmis Majestatea Sa Margareta.
La ceremonie au luat parte reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului, ai Armatei Române, membri ai Corpului Diplomatic, personalități din societatea civilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci