Adevăratul motiv pentru care vrea Diaconu să participe la europarlamentare

Fiica lui Mircea Diaconu a fost invitată în emisiunea lui Mihai Gâdea, unde a vorbit despre decizia tatălui său de a candida independent la alegerile europarlamentare.

Ana Diaconu a spus că ea a fost cea care i-a propus maestrului să candideze pentru Parlamentul European.

"A fost propunerea mea. A fost o decizie de moment. Noi doi discutăm tot timpul politică și ne sfătuim. Eu am fost foarte tristă (de decizia PNL de a-l scoate pe Mircea Diaconu de pe listele pentru europarlamentare). Este o dezamăgire nu pentru că au făcut-o cei din partid, nu pentru că l-ar fi lovit cineva din partid... Pentru tatăl meu, a candida la europarlamentare era ultima şansă de a-şi repara numele, de a şterge acea pată pusă de ANI. Altfel, rămâne ca ei. Vreau să demonstreze că i s-a făcut o mare nedreptate", a declarat Ana Diaconu la "Sinteza zilei", de la Antena 3.

Fiica actorului a explicat și cum poate fi susţinut cu semnături Mircea Diaconu, pentru europarlamentare, atât din ţară, cât şi din Bucureşti.

"Formularele pot fi găsite pe pagina de Facebook: Pentru Mircea Diaconu. De acolo se poate printa formularul, completa şi apoi trebuie trimis în Bucureşti. Pentru cei din Bucureşti, joi am obţinut autorizaţia pentru a avea puncte fixe, unde voluntarii vor sta şi vor strânge tabele şi semnături", a adăugat Ana Diaconu.

Punctele la care făcea referire fiica lui Mircea Diaconu sunt: în faţa Teatrului Nottara, în Piaţa Universităţii, pe partea muzeului, în piaţa Unirii, chiar în faţa magazinului, în piaţa Romană, la coloane, în Piata Victoriei, colţ cu Lascăr Catargiu, în Centrul Istoric, la Piaţa Sudului, Piaţa Progresu şi la gura de metrou Brâncoveanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel