A crescut recompensa pentru găsirea celui care a vandalizat o cetate dacică

Premiul oferit pentru prinderea persoanei care a vandalizat o bucată din zidul cetăţii dacice Costeşti, din Munţii Orăştiei, a fost dublat și a ajuns astfel la 2.000 de euro.

Sponsorii care vor acorda acest premiu preferând să rămână, în continuare, anonimi, a declarat luni, pentru Agerpres, administratorul sitului de la Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky.

Două mii de euro s-au pus pe capul celui care l-a slăvit pe 'sfântul Gyurcan', de fapt un individ inventat care şi-a scrijelit acest nume pe blocurile (de piatră, n.r.) ale cetăţii Costeşti. Sunt două mii de euro de la două persoane diferite, oameni care sunt conştienţi că cetăţile dacice trebuie să intre în normalitate şi să fie cât mai aproape de civilizaţia secolului XXI', a afirmat Brilinsky.

Primul incident legat de inscripţia Sfântul Gyurcan' a fost semnalat în toamna anului trecut, după ce alţi necunoscuţi săpaseră 400 de gropi de mici dimensiuni în arealul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Săptămâna trecută, cineva a încercat să şteargă acel nume de pe zidul locuinţă 2, folosindu-se tot de un obiect ascuţit cu care a scrijelit în blocul de piatră, distrugându-l.

Imediat, un pasionat de istorie a anunţat că va oferi o recompensă de o mie de euro pentru prinderea celui care a vandalizat blocul de piatră, ulterior, o altă persoană oferind un al doilea premiu în valoare de o mie de euro.

Citește și: Recompensă pentru descoperirea celui care a vandalizat zidul cetăţii Costești

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel