Victor Ponta, huiduit la meciul Simonei Halep. Primul mesaj al premierului

Simona Halep a primit aplauze, Victor Ponta a primit huiduieli. Premierul a fost singura persoană huiduită după ce Simona Halep a câștigat turneul WTA de la București, BRD Bucharest Open. 

După meciul câștigat de Simona Halep, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a ținut să-i mulțumească, în lipsă. premierului pentru că Guvernul a finanțat turneul WTA de la București. Ponta nu a fost prezent la meci. Publicul a început să huiduie când a auzit numele premierului. "Îi mulțumim premierului Victor Ponta pentru că a sprijinit financiar organizarea acestui turneu. Nu e nimic politic! Îmi pare rău că faceți acest gest.", a spus Cosac. 

Simona Halep a câștigat turneul WTA de la București

Primul mesaj al premierul, după acest moment, a fost postat pe pagina sa de Facebook: "Un eveniment perfect încheiat azi la Arenele BNR - Simona Halep a câștigat prima ediție în fața unui public entuziast; Elena Bogdan și Alexandra Cadantu au câștigat proba de dublu; vreme superbă și organizare bună (bravo lui George Cosac); și am confirmarea direct de la proprietarul turneului că acesta se va organiza la București și în anii care urmează (Guvernul, prin Federația Romana de Tenis, va asigura în continuare finanțarea principală, dar și BRD și ceilalți sponsori sunt sigur că vor pune din nou umărul!). Bravo Simona!". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel